Au anunțat mai devreme la radio că e sigur, în câteva zile vine frigul. A mai fost în toamna asta un episod de câteva zile de ploaie bacoviană, în rest am tot avut norocul de zile însorite nenumărate, mai degrabă de sfârşit de aprilie, nicidecum de final de octombrie, cum ne arată calendarul. Păi dacă tot sunt ultimele zile călduroase, hai fuga în grădină, unde în altă parte?… acolo unde se simte cel mai limpede pulsul naturii.
Îmi fac loc printre rufele întinse la uscat şi cu ocazia asta îmi încarc şi plămânii cu parfumul lor proaspăt. Îl îndrăgesc de când eram copil… nu exista balsam de rufe pe atunci, dar adierea vântului dădea întotdeauna rufelor cel mai plăcut şi odihnitor parfum.
Pe cărarea grădinii se simte iarba deasă, moale ca un covor. Flori în dreapta şi în stânga, au prins viață în ultima clipă, aşa cum ar fi prins un ultim tren. Cavalerii multicolori, sau cârciumărese, cum li se mai spune, înveselesc şi pe morocănosul morăcănoşilor, aşa de mulți şi frumoşi sunt!
La legume să vedem ce găsim, ce ofertă are „Piața Grădinii”, pe strada „Octombrie ca vara”, colț cu „Verde de Toamnă”…
Bun… avem roşii, ardei, ceapă verde, toate la a doua „recoltă”. Pătrunjelul e la apogeu, ca să zic aşa. E şi busuioc verde, uite că a şi înflorit… sigur e rost de o salată pe masa din bucătărie şi azi!
Dar salată verde nu aş fi sperat să găsesc la sfârşitul lui octombrie. E mică, fragedă şi delicioasă, mai mult ca sigur!
Au ieşit la soare şi mii de maci de câmp… Păcat, nu cred că vor rezista după prima brumă. Lavanda are şi ea câteva flori, amestecate cu vreo două frunze roşii lepădate de copaci.
E atât de senin şi sunt atâtea triluri în tufişurile de lângă gard… nu degeaba am lăsat eu netăiate lunganele de flori ale soarelui pline de seminţe – ca să fie cantină cu autoservire pentru tot păsăretul din zonă.
Gata, coşul e plin, salata mea e ca şi făcută!
Tare aş vrea să mai rămână cu noi soarele ăsta blând, dar e aproape noiembrie, trebuie să acceptăm, nu avem încotro. Fac cale întoarsă spre portița grădinii şi mătur cu paşii primele frunze galbene care au acoperit cărarea.
Fără să vreau, mă gândesc la faptul că toamna ne învață o lecție în fiecare an: că trebuie să renunțăm la lucrurile care nu ne mai hrănesc sufletul, că pentru a întoarce pagina, trebuie să găsim curajul să ne aruncăm frunzele uscate, cu prețul de a rămâne pentru un timp cu ramurile goale şi reci… numai aşa se vor putea naşte în primăvara viitoare lăstarii noi.
Imagini şi text: Mihaela Trifan
