Școala Gimnazială ,,Ștefan cel Mare” Focșani invită elevii din ciclul primar la FESTIVALUL TOAMNEI, un festival concurs din domeniul ecologiei și al protecției mediului, având ca parteneri Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Palatul Copiilor Focșani, Biblioteca Județeană Vrancea și numeroase școli de prestigiu din municipiu. Acest proiect își dorește să aducă în atenția școlarilor mici dragostea de natură, de patrie, să-i responsabilizeze în protejarea mediului, transformând aceste lucruri într-un prilej de bucurie și de sărbătoare pentru ei și pentru orașul Focșani.
Prima secțiune a festivalului, care prevede realizarea unei PARADE DE COSTUME ECO, se adresează școlarilor mici din clasele pregătitoare, clasa I și clasa a II-a și presupune confecționarea unui costum în culorile toamnei din materiale ecologice. Cea de-a doua secțiune, CREAȚII ALE ELEVILOR, le propune școlarilor din clasele a III-a și a IV-a să realizeze un mic text în proză sau în versuri cu tema ,,Toamna copilăriei mele”.
Echipa de proiect consideră că acesta le este de mare ajutor elevilor deoarece le stârneşte interes şi plăcere să participe la un joc-concurs și le oferă ocazia de a-şi prezenta creaţiile literare (poezii sau compuneri). Unul dintre cele mai importante aspecte este acela că elevii participă la ecologizare, iar, prin costumele ECO realizate din materiale reciclabile, ei îşi dezvoltă respectul faţă de mediu. Considerăm că această vârstă a școlarității mici este un moment propice prin care elevii învaţă să folosească mereu lucrurile, pentru a evita formarea unor cantităţi voluminoase de deşeuri. Cea mai importantă cale pentru a face acest lucru este RECICLAREA, având un dublu scop: conservarea resurselor naturale şi reducerea spaţiului de depozitare.
Pentru a face elevii să înţeleagă cum se reciclează selectiv este important să-i antrenăm la astfel de activităţi, care pentru ei sunt ludice şi responsabile, totodată. Toamna este anotimpul dărniciei, al hărniciei, al recompenselor, astfel încât creațiile vor avea parte de atenția juriului și de premierea participanților.
Învățătorii care doresc să-și înscrie elevii la acest concurs sunt rugați să consulte regulamentul concursului și fișa de înscriere și să urmeze pașii indicați. Documentele necesare pot fi găsite și pe pagina oficială a școlii.