Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Silviu Geană (Sindicatul Silva): Pădurarii au doar arme cu bile de cauciuc, de care bandele de hoţi de lemne nu se sperie

Silvicultorii care păzesc pădurea nu au arme cu glonţ, ci doar arme cu bile de cauciuc şi cu gaze, de care nu se sperie nici măcar câinii vagabonzi, deci cu atât mai puţin hoţii de lemne organizaţi în bande, a declarat marţi pentru AGERPRES preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva, Silviu Geană. „Pădurarii nu au arme de vânătoare, nu au arme de foc, au nişte arme cu bilă de cauciuc şi cu gaze, cu care nu reuşeşti să sperii nici măcar câinii hoinari din oraş, darămite animalele sălbatice sau agresorii constituiţi în bande organizate. Doar paznicii de vânătoare sau maiştrii de vânătoare sunt dotaţi cu arme de vânătoare, pentru activitatea de vânătoare”, a precizat Silviu Geană.

Liderul Federaţiei Silva a făcut aceste afirmaţii în timpul mitingului organizat de sindicatele din silvicultură după ce un pădurar din Paşcani a fost omorât de către hoţii de lemne şi au mai avut loc alte două agresiuni violente în judeţele Cluj şi Neamţ. Liderul Federaţiei din Silvicultură Silva a explicat că acest val de violenţe comise de hoţii de lemne împotriva silvicultorilor i-a făcut pe aceştia din urmă să iasă din nou în stradă. „Suntem aici din nou în stradă pentru a trage un nou semnal de alarmă: Aşa nu se mai poate. Ce ne-a scos în stradă sunt evenimentele tragice petrecute în ultimele zile, în care unul din colegii noştri, pădurarul Gorcioaia Răducu, de la Ocolul Silvic Paşcani, şi-a pierdut viaţa ca urmare a unui eveniment absolut înfiorător: în timp ce îşi exercita atribuţiile de serviciu privind paza pădurilor, a fost atacat de un grup de hoţi surprinşi în timp ce tăiau şi sustrăgeau material lemnos şi a fost lovit în cap cu un topor, practic nu a avut nicio şansă de a scăpa cu viaţă. Nu este singura situaţie, pentru că în următoarele zile au mai apărut două cazuri, de o gravitate cel puţin îngrijorătoare: la Direcţia Silvică Neamţ, un maistru de vânătoare, Bostan Marius, s-a întâlnit, în timp ce patrula pe fondul de vânătoare pe care îl are în gestiune, cu un grup de infractori care l-au blocat cu maşina, l-au agresat, l-au bătut, i-au smuls arma de serviciu şi au încercat efectiv să-l împuşte. Singura lui şansă a fost că arma s-a blocat, a reuşit să scape cu viaţă, a fugit de acolo, arma a rămas la agresori, a fost furată efectiv şi a fost recuperată a doua zi de către organele de Poliţie. Silvicultorii nu au arme de foc, colegul respectiv mergea la observaţie la cerb şi avea asupra lui o armă de vânătoare”, a declarat Silviu Geană, pentru AGERPRES.

Acesta a povestit şi incidentul de la Turda, unde un pădurar a fost înjunghiat cu cuţitul de hoţii de lemne. „La nici două zile s-a petrecut o situaţie la fel de îngrijorătoare la Direcţia Silvică Cluj, când un pădurar care a suprins asupra faptului un grup de hoţi a fost atacat efectiv cu cuţitul şi rănit destul de grav. Motivul pentru care a fost agresat a fost acela că şi-a făcut datoria, a surprins şi a întocmit acte de infracţiune şi a sancţionat contravenţional tăierea şi sustragerea de material lemnos pentru acei indivizi”, a adăugat Silviu Geană. Liderul sindical a atras atenţia că dotarea personalului silvic cu armament corespunzător este prioritatea zero pentru silvicultori. (..)

Acesta a mai cerut ca măcar şefii de Districte Silvice să fie dotaţi de Romsilva cu maşini de serviciu, deoarece în prezent hoţii de lemne vin la furat cu jeep-uri modificate, în timp ce pădurarii se folosesc cel mult de maşinile personale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?