Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

ANM: Temperaturi normale pentru această perioadă şi ploi slabe până pe 6 octombrie

Regimul termic se va menţine, în general, în limite normale pentru această perioadă din an, la nivelul întregii ţări, valorile termice de peste zi ajungând până la 22-23 de grade Celsius, în timp ce vor apărea şi precipitaţii slabe spre moderate cantitativ, reiese din prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă până pe 6 octombrie 2019.

În Moldova, deşi vor avea uşoare variaţii de la o zi la alta, valorile de temperatură se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă din an, cu maxime de 18 – 22 de grade, mai rece urmând a fi ziua de 27 septembrie. Minimele nocturne vor fi, în marea lor majoritate, uşor mai mari faţă de mediile multianuale, în ecartul 8 – 12 grade. După o uşoară creştere de temperatură prognozată pentru perioada 28 septembrie – 2 octombrie, este estimată o răcire a vremii spre sfârşitul intervalului. Ploile îşi vor face apariţia mai ales în intervalul 25 – 27 septembrie şi în data de 30 septembrie.

La munte, regimul termic nu va avea variaţii semnificative pe parcursul primei săptămâni de prognoză şi va fi apropiat de cel normal în această perioadă din an. Ziua, vor fi valori de 8 – 15 grade, iar pe parcursul nopţilor temperaturi uşor negative vor fi doar la altitudini de peste 2.000 de metri. După uşoara încălzire din perioada 29 septembrie – 1 octombrie, sunt estimate temperaturi în scădere către finalul celor două săptămâni de prognoză. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, dar cu precădere în perioada 24 – 27 septembrie şi în jurul datei de 30 septembrie.

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?