Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Economii pentru bugetul Focșaniului la demolarea blocului G2

Licitația pentru demolarea blocului G2 din Bahne a adus economii de aproape 800 mii lei la bugetul Focșaniului. Suma inițială alocată pentru demolarea blocului de pe Aleea Căminului era de peste 1,8 milioane lei. În urma licitației, suma cu care lucrarea a fost adjudecată a fost de un milion de lei. De asemenea, a fost redusă la două luni și jumătate perioada pentru realizarea acestei lucrări. Noile valori ale proiectului de investiții vor fi discutate în ședința ordinară a Consiliului Local din această săptămână. Reamintim că, săptămâna trecută, a început demolarea blocului G2 din cartierul Bahne al municipiului Focșani. La finele lunii iulie, primarul Cristi Misăilă anunțase că a semnat contractul de execuție aferent obiectivului de investiții “Demolare Bloc G2 din str. Aleea Căminului nr. 12, situat în municipiul Focșani, județul Vrancea”. Durata de execuție a lucrărilor va fi de 10 săptămâni de la data emiterii ordinul de începere. „Obiectivul de investiții urmărește configurarea zonei si îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Imobilul bloc de locuințe cu destinația de cămin de nefamiliști se află într-o stare de uzură avansată și nu respectă reglementările legislației în vigoare privind imobilele de locuințe”, preciza primarul Misăilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?