Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Avocatul Valentin Amăriuței a câștigat la CEDO procesul Victor Coniac împotriva României

Avocatul Valentin Amăriuței, din Baroul Vrancea, a câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg un proces în care fostul afacerist Victor Coniac a dat în judecată România. Conform site-ului Lumea Juridică, Curtea a stabilit că Victor Coniac, cercetat penal în România și apoi judecat în lipsă la fond și în apel, a fost condamnat în recurs fără ca Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) să îl audieze personal sau să examineze alte probe în prezența sa și fără a remedia situația prin retrimiterea cauzei la instanța de apel în vederea unei noi administrări a probelor.

În octombrie 2006, Victor Coniac a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, sentință dată de ÎCCJ, care a păstrat pedeapsa dată de Curtea de Apel Galați. Reclamantul a executat pedeapsa închisorii între 25 octombrie 2006 și 3 decembrie 2008, când a fost eliberat sub control judiciar.

Astfel, la începutul anilor 2000, în perioada în care afaceristul era administrator la SC Bogatu’ și Săracu’ SRL Focșani, unul dintre clienți a depus plângere penală împotriva sa, acuzându-l de înșelăciune, în conformitate cu art. 215 din Codul penal (în vigoare la data faptelor) pentru emiterea unor cecuri și bilete la ordin fără a deține fondurile necesare în conturile societăților și după ce conturile societăților au fost poprite. La 8 septembrie 2003, procurorul a dispus începerea urmăririi penale față de reclamat sub acuzația de înșelăciune.

Urmărirea penală s-a desfășurat în absența reclamatului, fapt pentru care în cererea pe care Victor Coniac a înaintat-o către CEDO acesta a menționat că nu a avut parte în România de un proces echitabil din mai multe considerente: „în cursul urmăririi penale nu am fost citat, nu mi s-au adus la cunoştinţă faptele pentru care eram cercetat, astfel că mi s-a încălcat dreptul la apărare şi la informare, respectiv nu s-a numit un avocat din oficiu pentru prezentarea materialului de urmărire penală şi a rechizitoriului“. Coniac a susținut la CEDO, în special, că procesul penal îndreptat împotriva sa nu a fost echitabil deoarece a fost condamnat în lipsa ascultării sale nemijlocite și în lipsa ascultării nemijlocite a martorilor în prezența sa.

Avocatul Valentin Amăriuței l-a reprezentat pe Victor Coniac în fața Curții de la Strasbourg, după ce acesta s-a judecat în țară 8 ani, fiind reprezentat de un alt avocat. „Eu am preluat cazul domnului Victor Coniac la CEDO, respectiv de la întocmirea dosarului de plângere la CEDO, după ce aici, în țară, s-a judecat aproape 8 ani, având alt avocat. În România a pierdut în mod definitiv și a fost condamnat cu executare la o pedeapsă privativă de libertate. Procedura penală din țară spune clar că după parcurgerea tuturor căilor de atac în țara respectivă, pe urmă te poți adresa la CEDO. Drept urmare, am fost pus de către Victor Coniac să îl reprezint în fața Curții de la Strasbourg, pentru a-l apăra“, a spus avocatul Valentin Amăriuței.

Pașii către CEDO

Pentru a ajunge la CEDO, în cazul în care un reclamant este nemulțumit de rezultatele unei acțiuni în Justiția Română, trebuie trecute mai multe etape, printre care și cea de a te judeca în țară cu Statul Român, deoarece la CEDO nu poți face nicio sesizare decât după ce au fost epuizate toate căile de atac în țara de origine. După ce au fost urmate toate căile legală în țară, în termen de 6 luni, te poți adresa cu o plângere la Curtea de la Strasbourg. Atenție! La CEDO se judecă doar încălcările Convenției Europene a Drepturilor Omului (potrivit unor statistici, aproximativ 90% din plângerile adresate CEDO sunt respinse pentru că nu sunt de competența acestei instanțe de judecată).

Plângerea depusă trebuie să fie la obiect și foarte bine argumentată. Trebuie să conțină o descriere a cazului, drepturile considerate încălcate și daunele cerute. Ulterior, Curtea va transmite guvernului din țara de origine plângerea reclamantului, asteaptă un răspuns oficial, apoi va fi acordat un timp pentru discuții. 7 judecători ai CEDO decid dacă plângerea este sau nu întemeiată. Dacă da, abia atunci va fi admis dosarul și va intra pe rolul Curții.

CEDO va judeca dosarul și va decide ce drepturi au fost încălcate și va stabili valoarea daunelor pe care statul condamnat este obligat să le plătească. Acest lucru ne-a fost confirmat de avocatul Valentin Amăriuței, care ne-a precizat că este foarte greu să câștigi un proces la CEDO și sunt destul de puține cazuri de acest gen. „Procesul acesta a fost foarte greu, pentru că la CEDO plângerea trebuie să se bazeze pe încălcarea unui articol din Convenția Drepturilor Omului. Rata de câștig al acestor cauze este foarte mică. Sunt puține cazuri admise la CEDO. Este o procedură specială, cu niște condiții destul de exigente. Întâi trimiți un dosar cu o cerere și cu toate sentințele și toate documentele din țară, abia apoi, după verificare, se constată dacă măcar intră în procedură, ca ulterior să ți se dea un termen. Poate că și din Vrancea ajung multe cazuri la CEDO, dar foarte puține au fost admise, iar câștigate și mai puține. Faptul că România este condamnată, înseamnă mult și este foarte greu de câștigat un proces“, a relatat Valentin Amăriuței.

Recunoaștere a muncii depuse în toți anii de avocatură

Un caz câștigat în fața Curții de la Strasbourg pentru avocatul Valentin Amăriuței înseamnă o recunoaștere a muncii depuse în toți anii de avocatură. „Cazul acesta a fost singurul de la CEDO din cariera mea de până în acest moment. Faptul că am câștigat un proces la CEDO, pentru mine înseamnă o încununare a carierei mele de avocat. Lucrez din 2004 și lucrul acesta mi-a încununat cariera. Este cea mai frumoasă izbândă. Pentru un avocat, este o experiență ce se poate întâmpla o singură dată în viață, sau poate niciodată“, a zis Valentin Amăriuței.

Avocatul consideră că relația dintre un avocat și client trebuie să se bazeze pe încredere, iar adevărul să primeze. „În meseria mea, greu este să poți înțelege fiecare client și să transpui cazul în ceea ce te privește pe tine. Eu doar așa văd dacă pot câștiga într-adevăr cazul unei persoane, oricât de greu ar fi. În sensul că trebuie să existe o comunicare foarte bună între noi, să aibă încredere în mine, să mă lase să-mi fac treaba fără presiuni. Ce este la fel de important, din momentul în care am preluat cazul, trebuie să primesc informația așa cum este ea, nu așa cum dorește clientul a fi. Trebuie să fie sincer de la bun început cu mine și să-mi spună adevărul, ca eu să folosesc tot ce știu pentru a câștiga procesul. Aici mă refer și în penal, și în civil. Se întâmplă ca de multe ori omul să vină la mine și să-mi relateze povestea așa cum ar fi vrut el să fie. Nu se spune realitatea și categoric de aici, de la bun început, pleci pe un drum greșit și ajungi să întâmpini pe parcurs dificultăți în rezolvarea cazului. În momentul în care eu știu adevărul, fără niciun fel de ascunziș, de atunci problema lui e și problema mea. Trebuie ajuns la încredere și a înțelege exact speța, ca din momentul în care eu am preluat-o, să mă implic total“, este de părere Valentin Amăriuței.

Corectitudinea, ambiția și impunerea punctului de vedere îl ajută pe Valentin Amăriuței să se facă remarcat atât în meseria de avocat cât și în viața de zi cu zi. „Ca atuuri pe care le am, pot spune că în momentul în care vorbesc, pot cu ușurință să mă fac înțeles și să-mi impun punctul de vedere. Sunt foarte corect și cinstit față de clienți. Nu știu dacă este atu, dar de multe ori, într-o discuție, felul meu de a vorbi îl intimidează pe cel de lângă mine. Sunt foarte bătăios. Nu mă las nici în ultima clipă, atunci când știu că am dreptate și am de ce să mă leg. Ca un defect, să zicem că uneori sunt impulsiv, tocmai din dorința de a face totul bine și pentru că mă implic foarte tare“, s-a descris Valentin Amăriuței.

Pentru că se consideră foarte serios și implicat, pentru avocatul Valentin Amăriuței toate cazurile sunt la fel de importante. „Sunt o persoană foarte implicată și mi-am făcut foarte mulți clienți la nivelul județului Vrancea pentru că mă implic foarte mult. La mine nu există vreun dosar pentru care să îmi dau mai puțin interesul, față de altul. La mine toate cazurile sunt la fel de importante“, a încheiat avocatul Valentin Amăriuței.

2 COMENTARII

  1. Este f. greu sa castigi,adevarat. Si daca castigi cu ce te alegi,cu o despagubire de 2 lei.Sperantele sunt mari si dorinta de razbunare pe cei care au hotarat abuziv,in rest totul este o frectie.CEDO o ineslatorie ca si cea din metoda accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?