Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Natalie Portman l-a descris pe Moby drept un ”ciudat” după ce acesta a povestit că au avut o relaţie

Natalie Portman l-a descris pe muzicianul Moby drept un „ciudat” după ce acesta a scris în memoriile sale că a avut o relaţie cu actriţa în 2001, informează Press Association miercuri. Moby, în vârstă de 53 de ani, a declarat că a întâlnit-o prima oară pe Portman când aceasta a venit în culisele unuia dintre concertele sale şi a început să flirteze cu el. În cartea sa intitulată „Then It Fell Apart”, Moby povesteşte că Natalie avea 20 de ani la acel moment şi au fost împreună pentru scurt timp.

În replică, într-un interviu acordat ediţiei britanice a revistei Harper’s Bazaar, Portman, în prezent în vârstă de 37 de ani, insistă că avea doar 18 ani când l-a întâlnit pe Moby şi că felul în care îşi aminteşte ea relaţia este destul de diferit. „Am fost surprinsă să aud că el a caracterizat timpul foarte scurt în care l-am cunoscut drept o relaţie pentru că eu îmi amintesc un om mult mai în vârstă purtându-se ciudat cu mine când am terminat liceul”, povesteşte actriţa. „A spus că aveam 20 de ani; în mod clar nu aveam. Eram adolescentă. Tocmai împlinisem 18 ani. Nici el, nici editorul său nu au verificat datele – pare deliberat. Faptul că el a folosit această poveste pentru a-şi vinde cartea a fost foarte deranjant pentru mine”, a subliniat Portman, cunoscută pentru filme precum „The Other Boleyn Girl” şi „Black Swan”. „Eram o fană şi m-am dus la unul dintre concertele sale după ce am absolvit. Când ne-am întâlnit după spectacol, a spus, ‘hai să fim prieteni’. Era în turneu, iar eu filmam, aşa că ne-am văzut de doar câteva ori”.

Un reprezentant al artistului a fost contactat pentru comentarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?