Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Locuri de muncă vacante: 365 în Vrancea, 536 în Comunitatea Economică Europeană

Angajatorii vrânceni au declarat la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea, ca fiind vacante, 365 locuri de muncă. De asemenea, în Comunitatea Economică Europeană (CEE) sunt disponibile 536 oferte.

Astfel, în județul Vrancea se pot angaja 97 operatori confecționeri industriali, dar și 61 de muncitori necalificați în industria confecțiilor. Își mai pot găsi de lucru câte 10 operatori mașini unelte comandă numerică, dulgheri, călcătorese lenjerii și brutari, 9 muncitori necalificați, câte 8 zidari, strungari, patiseri și ospătari. De asemenea, mai sunt oferte pentru câte 6 psihologi, muncitori necalificați în agricultură și lucrători comerciali, dar și pentru câte 5 zidari, vânzători, stivuitoriști și asistenți sociali. Pentru tâmplari, șoferi, lăcătuși mecanici și ingineri construcții sunt câte 4 locuri de muncă vacante, 3 pentru rectificatori, iar câte 2 pentru mecanici întreținere, tăietori confecții, instalatori și graficieni.

Câte un singur loc de muncă vacant este pentru: secretară, vulcanizator auto, sudor, programator IT, lucrător dezmembrări auto, logoped, kinetoterapeut și inspector de specialitate.

Locuri de muncă în străinătate

În CEE sunt disponibile 356 oferte de locuri de muncă. Astfel, în Austria se pot angaja 30 de montatori mobilă și 7 muncitori calificați în domeniul forestier, iar în Belgia 5 muncitori necalificați în grădinărit și horticultură. În Franța este vacant un post de lucrător polivalent în hotel.

În Germania se pot angaja 15 operatori spălări industriale, câte 7 inspectori tehnic de tren, specialiști în siguranță transport pe calea ferată și grădinari. Își mai pot găsi de lucru în Germania 3 măcelari, 2 marinari, lucrători depozit, tâmplari, șoferi de camion și operatori mașini CNC. De asemenea, mai este disponibil câte un loc de muncă pentru comandant de navă, mecanic instalații sanitare, de încălzire și climatizare, tehnician electronică, tehnician sondaje topografice și cusător. Oferte mai sunt pentru 12 șoferi de camion, pentru distanței scrute sau lungi, salariile fiind de la 2.000 până la 2.500 euro pe lună. Pentru mecanici de locomotivă sunt 5 oferte, cu salariul de 1.334 până la 2.794 euro pe lună.

În Marea Britanie se pot angaja 15 farmaciști, în Irlanda 8 șoferi de tir și 2 șoferi pe tir basculant, în timp ce în Norvegia sunt locuri disponibile pentru câte 10 instalatori ventilație, electricieni și instalatori, câte 4 mecanici auto, vopsitori auto și tinichigii auto și un post pentru medic hematolog. De asemenea, mai sunt vacante 40 de posturi lucrător în producție și câte 2 pentru frizeri și montator folii ferestre/ parbrize auto. În Olanda sunt vacante 15 posturi pentru culegători căpșuni și câte un post pentru specialist în recrutare, sudor autogen și sudor. De asemenea, se mai pot angaja 25 culegători ardei, 35 procesori bulbi de flori și 10 muncitori necalificați în grădinărit și horticultură.

În Polonia se poate angaja un muncitor întreținere și două persoane de meserie lăcătuș – sudor, în Slovacia 12 sticlari, în Suedia 2 pizzari/ bucătari la gratar, iar Spania 100 de muncitori agricoli. În Ungaria sunt locuri de muncă pentru câte 10 dulgheri, 10 lucrători în construcții și 10 montatori structuri pentru construcții, 6 operatori la mașini de prelucrare în industria alimentară, 5 măcelari, 20 manipulanți mărfuri la raft, 10 vânzători, 10 casieri și 3 măcelari.

Pentru mai multe informații privind locurile de muncă vacante, pot fi accesate adresele web: www.eures.anofm.ro, www.eures.europa.eu, www.muncainue.ro, www.anofm.ro și FACEBOOK AJOFM VRANCEA.

Listele complete cu locurile de muncă vacante în Vrancea și CEE, inclusiv salariile.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?