Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Acțiune a polițiștilor și reprezentanților DSVSA în piețe, târguri şi centre agroalimentare

 

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂŢII ECONOMICE PENTRU PROTEJAREA POPULAȚIEI ÎMPOTRIVA UNOR ACTIVITĂȚI DE COMERȚ ILICITE

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, împreună cu reprezentanți ai D.S.V.S.A Vrancea au acționat pe raza întregului județ, pentru verificarea legalităţii activităţilor comerciale desfășurate de operatorii economici din pieţe, târguri şi centre agroalimentare, în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, precum și pentru stabilirea originii produselor specifice Sărbătorilor Pascale utilizate și a modului de manipulare a acestora, în vederea prevenirii unor abateri care pot dăuna sănătății populației.

Astfel, au fost efectuate 28 de controale la operatori economici iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, din care 9 conform Legii 12/1990 rep. privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și 10 conform OG 28/1999 privind obligația agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Totodată, a fost confiscată suma de 1.702 lei, susceptibilă a proveni din activități comerciale ilicite.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost în cuantum de 35.200 lei.

Activitățile polițiștilor pe linia protejării populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite vor fi intensificate în perioada următoare în toate localitățile urbane și rurale din județul Vrancea, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, premergător Sărbătorilor de Paști, Zilei Internaţionale a Muncii şi Zilei Naţionale a Tineretului.

IPJ Vrancea, 22 aprilie 2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?