Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Tânăr de 22 de ani, arestat după ce a furat bunuri de mai multe mii de euro; un minor de 14 ani este cercetat în libertate

Un tânăr de 22 de ani a primit mandat de arestare preventivă, ieri, într-un dosar în care este cercetat pentru furt calificat. Alături de el va mai fi cercetat și un minor de 14 ani, care miercuri a fost reținut, iar judecătorii au decis, ieri, cercetarea în stare de libertate. Propunerea de arestare a fost făcută de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani şi admisă de magistraţii de la Judecătoria Focşani.

“(…) admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului M (…) S (…) G (…), pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (…) (3 acte materiale) (…) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.04.2019 şi până la data de 03.05.2019, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. (…) cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Ia act că asistenţa juridică a inculpatului a fost asigurată de serviciile unui apărător ales. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 04 aprilie 2019, ora 13.30“, se arată în hotărârea instanţei.

Arestarea tânărului s-a făut după ce, miercuri, poliţiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Focșani, orașul Odobești și comuna Măicănești, în dosare privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.

“Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că un minor, de 14 ani, și un bărbat, de 22 de ani, ambii din municipiul Focșani, ar fi pătruns într-o magazie a unei locuințe și într-o locuință, de unde ar fi sustras mai multe bunuri. În fapt, în data de 19 februarie a.c., cei în cauză ar fi pătruns într-o magazie situată pe raza municipiului Focșani, iar din interior ar fi sustras mai multe bunuri, creând un prejudiciu de 3192 de euro. Ulterior, la data de 26 februarie a.c., cei doi ar fi pătruns într-o locuință din municipiul Focșani, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 4000 lei.

În urma activităţilor întreprinse şi a probatoriului administrat în cauză, la data de 3 aprilie a.c., au fost puse în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Focșani, orașul Odobești și comuna Măicănești, în urma cărora au fost găsite şi ridicate mai multe bunuri, a căror proveninenţă nu a putut fi justificată. Cercetările sunt continuate de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Focșani și Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat (…)”, au transmis reprezentanţii IPJ Vrancea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?