Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Ministrul Sănătăţii: Orice pacient oncologic din ţară va putea fi tratat în Baia Mare la Centrul naţional de radioterapie

Noul Centru naţional de radioterapie inaugurat, miercuri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare va putea asigura tratarea oricărui pacient din ţară, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, prezentă la eveniment. „Oricărui pacient care are asigurare de sănătate pe teritoriul României acest laborator îi poate oferi tratament. Deţinem asemenea laboratoare în Oradea, Cluj, Timişoara, Galaţi, Constanţa şi Bucureşti. (…) Şi Institutul Oncologic din Bucureşti va beneficia de un accelerator de radioterapie care va fi montat cât de curând, din ce ştiu eu, prin luna iulie. Pacienţii n-au rămas fără radioterapie (cei din Bucureşti n.red.), dar este un aparat vechi de 17 ani şi, dacă mă întrebaţi pe mine, nici nu l-aş mai acredita. Până la urmă trebuie să facem bine pacienţilor”, a declarat Sorina Pintea.

Potrivit ministrului Sănătăţii, prin noul Centru naţional de radioterapie din cadrul SJU Baia Mare vor putea fi trataţi aproape 700 de pacienţi, iar după montarea celui de-al doilea aparat numărul se va dubla, ajungând la 1.400 de pacienţi trataţi anual. „În acest Laborator din Maramureş putem vorbi de tratarea anuală a unui număr de 700 de pacienţi, fizic, nu pot fi făcuţi mai mulţi. Dacă vom monta şi cel de-al doilea accelerator, în septembrie-octombrie, atunci numărul pacienţilor se va dubla. (…) În acest moment, România are 25 de situri de radioterapie, faţă de un necesar de 140, şi aceste 25 nu sunt toate în sistemul public. În sistemul public sunt prea puţine. (…) Aceste opt centre care urmează a fi deschise până în ianuarie 2020 sunt centre în sistem public finanţate printr-un program al Băncii Mondiale, la care se vor adăuga alte aparate care vor dubla siturile existente. Baia Mare va mai primi un aparat, va fi Bacăul, iar cei care au buncărele construite şi finalizate vor primi aparatul, pentru că pe noi ne interesează să livrăm aparate care să poată fi utilizate imediat”, a spus Sorina Pintea.

În context, managerul SJU Baia Mare, dr. Vasile Pop a declarat că unitatea medicală, prin secţia de oncologie, deţine zece paturi, iar personalul este format din trei medici specialişti, nouă asistenţi medicali specializaţi în radiologie şi radioterapie şi doi fizicieni. Acesta a mai precizat că pacienţii care urmează să beneficieze de radioterapie vor fi selectaţi în cadrul unei comisii oncologice formate la nivelul spitalului. Centrul nu va asigura tratarea copiilor, aceştia urmând a fi trimişi spre alte unităţi medicale din ţară care deţin secţii de oncopediatrie.

Întregul articol pe https://bit.ly/2UqzjZM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?