Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Elevi de la Colegiul Pedagogic, calificați la olimpiade naționale

Bilanț bogat în performanțe la școala pedagogică vrânceană, la ceas aniversar

 

La Colegiul Național Pedagogic ”Spiru Haret” vorbim despre valori și excelență în educație cu un firesc care nu ne surprinde. Nu am putea concepe o școală pedagogică fără vârfuri, fără olimpici, fără succese remarcabile la olimpiade și concursuri naționale.

Elevii Colegiului Național Pedagogic ”Spiru Haret” au făcut perfomanță la diverse discipline de studiu, precum geografie, istorie, matematică, limba română, limba latină, limba italiană sau limba spaniolă, științele pedagogice, religie sau sport. Elevii merituoși ai Colegiului Național Pedagogic ”Spiru Haret” întâmpină sărbătorirea a 150 de ani de învățământ pedagogic vrâncean și 187 de ani de existență a școlii pedagogice prin rezultatele excepționale obținute la etapa județeană a olimpiadelor și concursurilor școlare, calificându-se le etapele naționale la diferite discipline. Elevii cu aptitudini înalte pe diverse domenii trebuie încurajati și susținuți.

Aducem mulțumiri tuturor pentru rezultatele pe care le-a obținut Colegiul Național Pedagogic ”Spiru Haret” Focșani, rezultate care se datorează în egală măsură, profesorilor, elevilor și nu în ultimul rând părinților care au fost mereu alături de elevi și de școală. Faptul că la Colegiul Național Pedagogic ”Spiru Haret” se obțin asemenea rezultate se datorează acestei excelente conlucrări care există între școală și familie, pentru că școala poate face educație doar împreună cu partenerii săi.

Felicitări tuturor elevilor pentru rezultate, toți sunteți câștigători! Sunt rezultate care sunt acoperite de o muncă extraordinară a voastră și a profesorilor care sunt alături de voi!

 

Rezultatele cu performerii Colegiului Național Pedagogic ”Spiru Haret” AICI!

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?