Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Turneul naţional „Românesc 100%” debutează duminică la Ateneul din Focșani

În perioada 31 martie – 8 aprilie 2019, doi dintre cei mai importanţi şi apreciaţi muzicieni români, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare, vor desfăşura un turneu inedit intitulat „Românesc 100%”. Programul cuprinde lucrări de Anton Pann, Carol Miculi (singurul elev român al lui Chopin), Petre Elinescu, Ciprian Porumbescu, George Enescu, Bela Bartók, Sabin Drăgoi şi Tiberiu Brediceanu, dar include şi muzica unui foarte apreciat tânăr compozitor, Şerban Marcu, sau aranjamentele de mare impact ale lui Ioan Dobrinescu.
Ion Bogdan Ştefănescu şi Costin Soare realizează astfel o incursiune spectaculoasă în istoria muzicii româneşti, reuşind să îmbine tradiţia cu cele mai noi tehnici şi limbaje muzicale, într-un recital unic pentru peisajul muzical românesc.
Turneul naţional, organizat de Asociaţia Culturală Kitharalogos şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), cuprinde 7 importante centre culturale ale ţării:
31 martie / Focşani – Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia”, ora 18
2 aprilie / Iaşi – Biblioteca Centrală Universitară (sub egida Filarmonicii „Moldova”), ora 19
3 aprilie / Bacău – Filarmonica „Mihail Jora”, ora 19
5 aprilie / Buzău – Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, ora 18
6 aprilie / Tecuci-Ateneu, Sala de concerte a Fundaţiei Pelin, ora 19
7 aprilie / Bucureşti – Universitatea Naţională de Muzică, ora 19
8 aprilie / Piteşti – Filarmonica, ora 19
Pentru detalii, vă rugăm să accesaţi: www.costinsoare.com, ionbogdanstefanescu.ro, www.facebook.com/kitharalogos
Intrarea la concertele de la Focşani, Iaşi, Bacău şi Piteşti se face pe bază de bilet. Pentru concertul de la Bucureşti, intrarea este liberă şi se face pe bază de rezervare, scriind la adresa kitharalogos@gmail.com . Acest concert va fi transmis în direct, online, pe www.enjoytv.ro. (…)

Comunicat de presă Asociaţia Culturală Kitharalogos

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?