Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Policlinica Orașului Panciu va fi reabilitată termic cu fonduri europene

Primarul Iulian Nica și Luminița Mihaillov, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, au semnat ieri, la Brăila, contractul de finanțare pentru proiectul Eficientizarea energetică a Policlinicii Orașului Panciu. Investiția are o valoare totală de 3.481.104,26 lei, din care 2.958.938,62 lei valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR (85%), 452.543,55 lei valoare eligibilă din bugetul național (13%) și 69.622,09 lei valoarea cofinantarii eligibile a beneficiarului (2%). Obiectivul va beneficia de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3, Prioritatea De Investiții 3.1, Operațiunea B – Clădiri Publice.

Proiectul are ca obiectiv eficientizarea energetică a corpului de clădire în care își desfășoară activitatea Policlinica Orașului Panciu, astfel încât să se asigure un grad de confort interior sporit, concomitent cu reducerea consumului de resurse. „Joi, 14 martie 2019, am semnat, la Brăila, împreună cu domnișoara Luminița Mihailov, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, contractul de finanțare privind proiectul Eficientizarea energetică a Policlinicii Orașului Panciu. Investiția presupune izolarea termică a pereților exteriori, montarea unui strat termoizolant pentru izolarea peretilor exteriori, înlocuirea tâmplăriei de lemn şi a tâmplăriei metalice existente cu tâmplărie termoizolantă, termoizolarea placii de peste ultimul nivel cu refacerea învelitorii, intervenții la finisajele interioare. Se vor realiza noi instalatii de incalzire si preparare ACM. De asemenea, se vor înlocui instalațiile de apă rece, apă caldă și se vor monta panouri solare pentru producerea de apă caldă și încălzire“, a declarat primarul Iulian Nica.

Edilul-șef precizează că, la realizarea proiectului, administrația locală pănceană a beneficiat de sprijinul acordat de președintele Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan. „Îi mulțumesc domnului președinte Marian Oprișan pentru implicarea directă și pentru tot sprijinul acordat orașului Panciu la inițierea, promovarea și implementarea tuturor investițiilor realizate în comunitatea noastră. Eficientizarea energetică a Policlinicii Orașului Panciu este încă un proiect deosebit de important, care va contribui la modernizarea infrastructurii specifice din sănătate, precum și a serviciilor din acest domeniu. Proiectul face parte din Strategia de Dezvoltare a Orașului Panciu 2014-2020, care este corelată cu Strategia de Dezvoltare a Județului Vrancea 2014-2020. Tot în cadrul acestei axe de finanțare, vor fi reabilitate termic și clădirile Spitalului Orășenesc Dr. Eugen Băleanu Panciu, precum și ale instituțiilor de învățământ din oraș, respectiv Liceul Teoretic Ioan Slavici și Liceul Tehnologic Al. I. Cuza“, a afirmat primarul Iulian Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?