Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Încep lucrările de apă și canalizare în orașul Mărășești

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, va participa azi, de la ora 12.00, la inaugurarea unor lucrări din cadrul proiectului regional Vranceaqua 2. Este vorba despre contractul privind proiectarea și executarea sistemului zonal de alimentare cu apă și canalizare în gruparea Panciu și Mărășești. Contractul mai sus menționat va deservi o populație de circa 20.260 de locuitori. Valoarea contractului este de 30.255.022 lei (echivalentul a 6.577.178 euro), din care: 25.716.769 lei din fonduri europene; 3.933.152 lei din fonduri de la bugetul de stat; 605.100 lei din fonduri de la bugetele locale ale Consiliului Județean Vrancea și ale UAT-urilor.

La Mărășești vor fi realizate lucrări la sistemul de alimentare cu apă, respectiv: va avea loc extinderea aducțiunii pe o lungime de 7.728 metri și va fi reabilitată reţeaua de apă pe o lungime de 6.063 metri. De asemenea, la sistemul de canalizare, va și reabilitată rețeaua pe o lungime de 2.133 metri și va fi extinsă rețeaua de canalizare cu 1.837 metri.

Tot în cadrul contractului privind proiectarea și executarea sistemului zonal de alimentare cu apă și canalizare în gruparea Panciu și Mărășești vor fi realizate lucrări la sistemele de alimentare cu apă și canalizare din orașul Panciu și comuna Străoane. La Panciu vor fi realizate lucrări la sistemul de alimentare cu apă, respectiv: reabilitări la reţeaua de apă pe o lungime de 2.227 metri și extinderea rețelelor de  apă cu 5.237 metri. La sistemul de canalizare vor fi realizate lucrări de extindere a rețelei cu 5.014 metri. În comuna Străoane: va fi extinsă rețeaua cu 7.283 metri, vor avea loc lucrări de extindere la o staţie de pompare ape uzate și vor fi extinse conductele de refulare cu 5.251 metri. Perioada de execuție a lucrărilor este de 20 luni + 36 luni perioada de garanție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?