Bucuria de a da viață unui copil este inegalabilă, în timpul sarcinii toți te văd frumoasă, pufoasă și te felicită. Toți îți dau sfaturi câte-n lună și-n stele, însă nimeni, dar absolut nimeni nu îți spune că după naștere vei da cu capul de un mare zid. Că mogâldeața cu chip de om, parte din tine, îți va alunga toți prietenii și, culmea, și prietenele. Da, da, ai citit bine, cele cu care te-ai hlizit până mai ieri, cele care îți trimiteau poze cu tot felul de costumașe pentru viitorul tău ghem de om, dispar. Cele cu care jucai șotron când erai copil, dau bir cu fugiți, atunci când nu mai poți sări în chenare desenate ștrengărește în spatele blocului. Nu le judeca, nu toate o fac din lipsă de empatie, unele se țin departe din dorința de a nu deranja. Altele nu au răbdare să vadă că ești toată “a lui”, iar timpul pentru ele este limitat, sau te forțezi să fii prezentă doar de dragul prieteniei ce te leagă de ani buni. Sunt reacții firești, cumva.
Însă înainte să le judeci, amintește-ți că tu ți-ai dorit un copil, că el a venit pe lume pentru că tu ți-ai dorit, iar pentru el, singuri responsabili sunteți tu și tatăl lui. Oricât de rigizi par și sunt uneori bărbații, dacă sunt lăsați, ei pot fi extrem de protectori, grijulii și iubitori. Știu, de multe ori ai senzația că lași un elefant într-un magazin de porțelanuri, dar, dacă îi dai șanse, poate fi un adevărat tătic. Nici tu nu ai știut multe, sau nu ai să știi, însă nevoia de a-ți proteja micuțul om, venit parcă de undeva de pe Marte, te va învăța. Implică-l și pe el, pe tatăl copilului tău, când îi faci baie, când îl schimbi, când îl hrănești. La început ți se va părea că are două mâini stângi și alea legate cu ață, însă, cu timpul, vei vedea implicarea lui ca pe un adevărat miracol, astfel vei avea timp pentru tine, doar tu cu tine. Iar în momentele alea, chiar și cinci minute îți vor părea adevărate minuni.
Am mai întrebat câteva mămici, în speranța că îți vom fi de folos, oferindu-ți realități din viețile noastre.
Reporter: Cât de greu v-a fost după ce ați născut?
Ela.M.: Crunt, pentru că eram obișnuită cu o anumită libertate de mișcare și nu știam multe.
R: Cine v-a fost alături?
E.M.: Soțul și părinții lui, atunci când le-am cerut – și nu prea le-am cerut, pentru că sunt încăpățânată.
R: Cine v-a ocolit?
E.M.: Prietenii cu sau fără copii, care nu înțelegeau că nu mai poți pleca de acasă oricând au ei chef de o cafea, și nici nu se deplasau la mine pentru un pahar de vorbă.
R: Ce ați învățat după prima sarcină și nu ați mai repeta la a doua?
E.M.: Multe legate de naștere. Aș alege o clinică privată pro naștere naturală, pro alăptare, pro …. multe, dar în principiu cu oameni empatici și cu atenție către mamă și bebe, care chiar te ascultă și îți respectă dorințele, atât cât le permite actul medical. Sau, aș naște acasă, în liniște, dar aproape de un spital mare, în caz de urgență.
R: Ar fi de folos cursurile de alăptare și dacă da, ați avut pe cineva alături în acest sens?
E.M.: Da, sunt necesare, dar făcute la cabinetele de obstretică și în spitale, de către consultanți specializați în alăptare. Un foarte mare procent de proaspete mămici habar nu au cum să alăpteze, iar informațiile pe care le primesc, în general, în spitale sau de pe la varii cunoștințe, sunt complet eronate: alăptare cu program (alaptează doar la 2-3 ore, nu îi da mai mult de 15 minute din fiecare sân, nu îi oferi atunci când plânge, etc.), alăptare cu completare de lapte praf. Atunci când chiar au nevoie să suplimenteze (din varii motive, dar să ne înțelegem, fix 2-3% din mămici chiar NU POT alăpta, din motive medicale), nu știu că biberonul nu este recomandat ci seringa sau un sistem SNS.
Ar afla și că nu există „nu am avut lapte” ci o proastă atașare, suplimentare cu lapte praf și altele de genul. Și multe altele.
R: Pe cine ați avut alături în povestea alăptării?
E:M: Pe Google și încăpățânarea proprie rezumată într-o frază: „Biologic, sunt mamifer, nasc pui vii, deci trebuie să îi pot hrăni.” În mintea mea nu exista „nu se poate, nu am lapte”.
R: Optați pentru naștere naturală sau cezariană?
E.M.: Același răspuns pe care l-am oferit de-a lungul întregii sarcini, de fiecare dată când am fost întrebată: Cezariana nu este o opțiune. Este o intervenție chirurgicală și, ca orice altă intervenție chirurgicală, ar trebui făcută fix atunci când CHIAR este nevoie de ea, din motive medicale. Ce mi se pare de ajutor pentru o viitoare mămică? Să se informeze corect, să citeasca mult, să întrebe mult, ca să nu aibă regrete mai târziu.
O altă mămică, Anca C., mi-a povestit: ”Depresia postnatală o face cine își permite și aici mă refer la proaspetele mămici care au ajutor (bunici, soți mai atenți sau surori) și aici mă încadrez cu succes; probabil că nu am fost pregătită pentru un copil… eu doar abia așteptam să o văd și să o țin în brațe … nu mi-am imaginat ce presupune, mai ales lăuzia, în toată splendoarea ei. Eram răvășită de toate sentimentele și probabil alintată de felul meu, dar îmi amintesc că îmi doream să mă întorc în spital și să stăm acolo până pe la 1 an; parcă nimic din ce făceam eu nu era bine pentru ea.
Psihic și fizic, mi-au fost aproape MAMA, sora, tatăl și apoi soțul, care cred că era în aceeași situație cu a mea. Am depășit această situație odată cu plecarea mamei și văzându-mă singură cu ea, am luat totul ca și cum abia acum începuse aventura. Această depresie nu mi-a permis să mă bucur de ea în primele săptămâni, fapt care mi-l reproșez uneori însă sunt convinsă că la al 2 lea copil lucrurile vor sta mult mult mai bine. Dacă aș putea da timpul înapoi, m-aș pregăti psihic mult mai bine încă din perioada sarcinii. În ceea ce priveste alăptarea, am alăptat 3 ani și 6 luni, cu înțărcare blândă.”
Maria L. mi-a spus: „Nu mi-a fost greu după naștere, mi-a fost greu în timpul nașterii, pentru că am născut natural, după, a fost floare la ureche. Am optat pentru nașterea naturală pentru că am știut că pot să fac asta și nu îmi era frică de travaliu cât îmi era de operație, de recuperare, și mai ales că ne mai dorim un bebe și am citit că sunt destul de multe complicații pentru o a doua sarcină după cezariană.
Mi-a fost alături soțul, în rest am încercat să evit, pentru că sunt colerică și orice sfat necerut mă putea transforma într-o fiară. Nu ne-a ocolit nimeni, toți prietenii și-au arătat diponibilitatea în a ne ajuta într-un fel. Nu am făcut cursuri speciale pentru naștere sau alăptare, dar am chemat acasă un consultant în alăptare și recomand să se apeleze la o astfel de persoană, pe noi ne-a ajutat enorm. Acum ca Medeea are 9 luni pot spune că ajutorul din partea celorlalți este binevenit acum, când nu o mai pot lăsa singură căci merge de-a bușilea și se ridică pe diverse obiecte.
Acum apreciez că stă mama cu ea, asta când vine la București, sau cumnata mea, sau nașa Medeei, și aștept cu jind să se facă ora 17:00 să vină tac-su acasă, să o plasez, să fug la duș sau pur și simplu să mă închid în bucătărie să stau 15 minute fără să aud ceva. O daaa….. nopți nedormite au fost, nervi, tac-su era sacul meu de box, mă mir că mă mai suporta, și am ajuns să apreciez vorba “dă-mi Doamne răbdare, că dacă îmi dai putere …..”. P.S. Mămicile să-și asculte instinctul, să facă doar ce simt.”
L.Ș. este o mămică tânără cu o minune de fetiță. Ea mi-a spus: “Pentru mine perioada sarcinii a fost o perioadă normală din viața mea pentru că nu mi-a fost rău, am făcut treburile pe care le făceam de obicei cu ușurință, am fost la serviciu până la 36 de săptămâni. Nașterea am dorit-o natural, dar medicul ginecolog mi-a spus că e o problemă cu bebelușul și trebuie să fac cezariană de urgență. După 15 minute eram cu Flavia în brațe. Alăptatul la început e groaznic. Te doare și toți îți spun că așa e la început dar fizic pe tine nu te ajută cu nimic acele vorbe. Am plâns 3 nopți, am vrut să renunț la alăptat din cauza durerii, disconfortului, dar medicul ginecolog m-a încurajat să nu renunț spre binele copilului. Acum alăptez și sunt mândră că o pot face. Asistentele din spital au avut și ele răbdare cu mine, dar, repet, vorbele nu te ajută cu nimic. Lumea trebuie să știe că alăptatul la început e dureros. Dacă știi asta, cred ca te pregătește puțin. Plus o pompă de calitate te poate ajuta. Cezariana, operația, nu m-a durut și am mers dreaptă din a 3-a zi. După două săptămâni căram coșul cu rufe la etaj singură (vreo 7 kg )…și nu s-a desprins nicio operație.
Concluzia mea: sarcina e o perioadă normală, nașterea e cum o vrea doctorul (și aici mă refer la faptul că medicii refuză să mai asiste la nașteri naturale, pentru că ei nu-și permit să își strice ziua liberă, concediul sau weekendul pentru travaliul tău care poate dura ore bune. Așa că te pasează pe mâna moașelor, sau se scuză că nu poate ajunge pentru că e plecat din localitate, sau îți spune fără teamă că e o problemă cu sarcina ta și trebuie cezariană. Motive găsesc ei. Proști creduli, de asemenea. Eu sunt una dintre ei. Spitalizarea costă dacă vrei tu. Nu-ți cere nimeni și nimeni nu se poartă urât cu tine pentru că nu ai dat. Ajutor am din partea soțului (când facem baie fetiței ) și în rest singură. Excepții sunt orele când efectiv am o treabă urgentă și fetița stă cu bunica mea, adică străbunica ei.
Pentru un copil sănătos și frumos recomand încrederea în tine însăți, încrederea în Dumnezeu, gânduri bune și curate și liniște în suflet, în casă și în jurul copilului. Copilul meu simte tot….așa sunt toți. Dacă simt iubire, el este așa cum orice părinte și-l dorește (cuminte, nu plânge degeaba, crește frumos și sănătos, se dezvoltă rapid) .Consider că perioada potrivită pentru a avea un copil este când ambii parteneri sunt hotărâți că pot avea în grijă un copil, pentru că asta înseamnă responsabilitate, putere și bani. Un copil are nevoie de iubire infinită, de stabilitate, afectivitate, liniște și înțelegere, precum și de bani pentru a crește cum trebuie. E drept că unde mănâncă 2 pot mânca și patru, dar pentru patru niciodată nu poți oferi ce puteai oferi cu greu celor doi. Sprijin și încurajez natalitatea, dar când ai o situație financiară grea, nu e corect să mai chinui încă un copil dacă deja ai 3. Trebuie să ne gândim ce să-i oferim și când va crește.”
Iată că ne-a răspuns și un tătic:
Reporter: Cât de greu v-a fost după naștere?
G.B.G.: Foarte, dar entuziasmul și bucuria au compensat.
R: Cine v-a fost alături?
G.B.G.: Prea puțini. Adică familia pentru 1-2 zile apoi „ura și la gară”.
R: Cine v-a ocolit?
G.B.G.: În general toți prietenii fără copii.
R: Ce ați învățat după prima sarcină și nu ați mai repetat la a doua?
G.B.G.: Nimic. Aceleași greșeli doar că le tratăm cu mai multă relaxare…și a fost mai bine.
R: Ar fi de folos cursurile de alăptare și dacă da, voi ați avut pe cineva alături în acest sens?
G.B.G.: Curs de alăptare? Aștia nu știu pe ce să mai ia banii. Înțeleg kegel sau ceva tehnici de relaxare sau psihoterapie pentru că uneori îți vine să pleci în lume dar alăptare? Cât de complicat să fie? Plus că în fiecare maternitate sunt pliante foarte utile.(…) E treaba ginecologului să pregătească această temă înainte de livrare.
R: Optați pentru naștere naturală sau cezariană?
G.B.G.: Aceasta nu ar trebui să fie opțiunea pacientei pentru că cezariana este opțiunea de rezervă. Dar noi am optat pentru natural cu epidural.”
Violeta B. are un băiețel și o fetiță, iar problemele nu au lipsit la nici una dintre cele două sarcini: „A trebuit să stau în pat ca să nu pierd sarcinile, am avut perioade de spitalizare, mi-am făcut injecții în burtă în fiecare zi cât am fost gravidă a doua oară. Pe băiețel l-am născut prematur la opt luni și am stat internați la Iași 10 zile. Ambele nașteri au fost prin cezariană și nu regret. Cred că în mileniul trei avem dreptul să ne alegem felul de a naște. A fost greu, foarte greu. Dar dacă am învățat ceva este faptul că trebuie să te lași ajutată. Eu am refuzat asta cu fetița, dar apoi, fiind amândoi mici, nu am avut ce face și mi-am dat seama ce mare prostie făcusem cu primul copil. Soț, soră, soacră, mamă, i-am lăsat să mă ajute cu orice, de la băiță, la schimbat scutece, la scos la plimbare cu căruciorul, la preparat laptele pentru biberoane, pentru că pe băiețel nu l-am putut alăpta decât două luni. Și e sănătos, frumos și deștept! E minunat să alăptezi! Nu te chinui cu biberoanele, nu te cari cu ele când pleci undeva, dar dacă nu merge, asta e! Laptele matern e o binefacere și pentru bebe și pentru mamă, dar știi ce e mai importantă? Dragostea! Mama mi-a dat în 1978 lapte praf, pentru că nu a reușit să mă hrănească la sân. Și iată-mă aici și acum, și frumoasă și deșteaptă! 🙂 Important este să nu te stresezi, să fii zen, toate trec…
Lăsați-vă ajutate, doamnelor! Și evitați obsesiile. În cazul meu au fost (și din păcate încă sunt) microbii. Dezinfectam tot, eram obsedată să spăl pe jos de trei ori pe zi când începuse să meargă fetița de-a bușilea. Nu știu dacă din această cauză, dar e mai sensibilă decât băiețelul, în cazul căruia am lăsat-o mai moale cu fixația dezinfectatului. Clar, rămâne prima regulă ca oricine intră în casă să se spele mai întâi pe mâini, clar dacă e bolnav nu are ce căuta lângă un bebeluș, dar de aici și până la a nu lăsa pe nimeni să se apropie, să-l atingă, e ceva distanță. Până pe la trei ani mi-a fost foarte greu, dar apoi, ușor ușor, am început să ne înțelegem. Cred cu tărie că pentru a trece peste această primă etapă, trebuie să te lași ajutată, trebuie implicat foarte mult soțul și trebuie să nu rupi contactele sociale, pentru că să te distanțezi din când în când măcar pentru o oră, două, de plânsete, de scutece, și să porți o conversație despre un serial preferat sau o carte bună, îți reîncarcă bateriile. Și ai nevoie să le ții încărcate!”.
Fiecare sarcină este diferită, pentru că noi ca femei suntem diferite. Fiecare copil este diferit, însă nu lăsa pe nimeni să îți spună că nu te descurci, caută ajutor acolo unde poți și solicită și bucură-te de orice ajutor ți se oferă. Oboseala va veni, se va acumula și îți va lua din energia și bucuria fiecărei zile, însă după ce mai crește, vei vedea că a meritat fiecare noapte de nesomn, fiecare clipă de plâns în baie sau ascuns pe balcon. Dacă îți dorești să naști natural fă-o, dacă nu ești pregătită, vorbește cu medicul tău și alegeți cea mai potrivită variantă pentru tine și pentru bebe. Dacă poți să alăptezi, de asemenea te încurajez să o faci, însă dacă nu vei reuși, nu vei fi mai puțin mamă.
Semnat,
Mama lui Tudor, un copil născut prin cezariană și alăptat doar 4 luni.
P.S. Să fii mamă așa cum simți, nu e o rușine, e o realizare pentru tine și pentru ghemul tău de viață!
