Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

GALERIE FOTO: Elevi de la Colegiul Ion Mincu, în vizită la bătrânii din Centrul Sfântul Ioan Panciu

La Colegiul Tehnic „Ion Mincu” s-a desfășurat activitatea „De Crăciun, fii mai bun!”. Aceasta a constat în oferirea de fructe și dulciuri, din partea elevilor, cadrelor didactice și părinților, dar și beneficiarilor Centrului Rezidențial pentru Persoane vârstnice „Sfântul Ioan” din Panciu. Acțiunea s-a desfășurat în parteneriat cu Protoeria Panciu.

„Le-am cântat rezidenților de la Centrul pentru Persoane Vârstnice colinde și le-am oferit dulciuri. Apoi am stat de vorbă cu ei în living. Aici este împodobit un imens brad și am așezat și noi sub el cadourile aduse. Vârstnicii care au stat cu noi s-au bucurat să ne asculte și să ne vadă. I-am smuls puțin din singurătate. Camerele de aici sunt moderne și foarte curate și cred că din punct de vedere material nu duc lipsă de nimic. Le lipsesc vizitatorii, să-i privească și să îi asculte”, a spus, pentru Monitorul de Vrancea, profesoara Cezarina Nicodei. Aceasta a adăugat că activitatea face parte din Proiectul educațional „Fiecare viață e un dar neprețuit”, coordonat de profesorii Ionuț Apostol și Cezarina Nicodei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?