Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Hunedoara: Cetatea Orăştiei va fi reabilitată cu fonduri europene

Cetatea Orăştiei, monument istoric din secolul XV, va fi reabilitată cu fonduri europene în baza unui contract de finanţare în valoare de circa 5 milioane de euro pe care l-a câştigat administraţia locală, documentele necesare fiind semnate miercuri la sediul Consiliului Judeţean Hunedoara.

Proiectul prevede, printre altele, restaurarea, conservarea şi consolidarea Cetăţii Orăştiei, lucrări de reconstituire sau reîntregire a zidurilor şi turnurilor, dar şi amenajări exterioare, cum ar pavaje, alei şi mobilier urban. În proiect mai este prevăzută realizarea iluminatului în zona cetăţii şi a circuitului de vizitare, toate completate cu o reţea de infrastructură pentru apă şi canalizare. „Reabilitarea cetăţii din Orăştie este un obiectiv foarte important care cred că va schimba în bine oraşul, în ideea în care acesta este în coordonare cu alte proiecte pe care primăria le are în vedere şi în diferite faze de implementare. Este un proiect care însumează aproape 5 milioane de euro şi care, în perioada următoare, va trece prin parcursul de proiectare şi construcţie”, a declarat directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim.

Municipalitatea din Orăştie a început lucrul la acest proiect în urmă cu aproape cinci ani, având în vedere că obiectivul propus pentru finanţare este un monument istoric. Proiectul va trebui pus în practică în următoarele 44 de luni. „Cetatea Orăştiei este una dintre cele şapte cetăţi care apar pe stema României. Acest proiect aduce şi pune în valoare cetatea, aşa cum merită. Ne bucurăm că am obţinut această finanţare. Este un lucru extraordinar pentru că am muncit foarte mult împreună cu personalul din primărie”, a spus primarul municipiului, Ovidiu Bălan.

Potrivit acestuia, reabilitarea cetăţii face parte dintr-un ansamblu de proiecte prin care centrul istoric al municipiului Orăştie se va schimba radical, în zonă urmând să fie construit un muzeu al civilizaţiei dacice şi un centru multicultural pentru care se speră ca finanţările, în sumă de 10 milioane euro, să fie obţinute la începutul anului viitor. Până acum Primăria Orăştie are depuse 17 proiecte cu finanţare europeană, în valoare totală de 37,8 milioane euro, dintre care pentru opt proiecte au fost semnate deja contractele de finanţare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?