Ediția: Miercuri 4 Decembrie 2024. Nr 6772
Ediția: Miercuri 4 Decembrie 2024. Nr 6772

VIDEO și GALERIE FOTO : „Au muncit prea mult și au ajuns prea devreme la odihna veșnică”. Primarul și șeful SVSU Vintileasca, însoțiți de întreaga comunitate pe ultimul drum

Primarul comunei Vintileasca, Georgel Spătaru și Dumitru (Mitică) Băcioiu, șeful SVSU din localitate, fost viceprimar, au fost înmormântați, ieri, la cimitirul din comuna natală. Cei doi au fost înmormântați împreună, așa cum au și murit. Primarul Georgel Spătaru și Dumitru (Mitică) Băcioiu au fost conduși pe ultimul drum de peste o mie de persoane. Printre aceștia s-au aflat majoritatea locuitorilor comunei, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, vicepreședintele CJ, Dănuț Cristian, primarul municipiului Focsani, Cristi Misăilă, prefectul Sorin Hornea, șefi ai instituțiilor publice din Vrancea, consilieri județeni, primari și viceprimari ai localităților vrâncene, dar și câțiva primari din localități situate în județul Buzău. La înmormântarea celor doi a fost întreaga conducere a ISU Vrancea și mai mulți ofițeri și subofițeri din aceeași unitate, cu care primarul Georgel Spătaru a colaborat, dar și colegi cu Mitică Băcioiu, șeful SVSU din Vintileasca.

 

Sirenele au sunat cu jale la înmormântarea edilului șef din Vintileasca

Slujba de înmormântare a început la ora 12.00 la locuințele celor doi, după care cortegiile funerare s-au întâlnit în apropierea centrului comunei, loc de unde regretatul primar al comunei Vintileasca, Georgel Spătaru și Mitică Băcioiu, șeful SVSU din localitate, au fost conduși împreună pe ultimul drum din această lume. Cortegiul funerar s-a oprit pentru câteva minute în fața Primăriei Vintileasca, loc în care și-au desfășurat activitatea cei doi. Aici, șeful Ocolului Silvic Focșani, Gică Duță, a făcut o scurtă radiografie a omului și a activității regretatului primar Georgel Spătaru, de profesie silvicultor. „Vestea trecerii pragului tăcerii eterne, a lui Georgică Spătaru, silvicultorul de excepție și eminentul primar al comunei Vintileasca, a venit ca un trăsnet, neputând realiza că este posibil așa ceva. Că putea să plece dintre noi, fără nici un semn, un asemenea om, un asemenea slujitor devotat al pădurii, al silviculturii vrâncene, un conducător și îndrumător de excepție al locuitorilor comunei Vintileasca, pe care i-a reprezentat cu cinste și onoare, până în ultima clipă și pentru mai binele cărora plecase în călătoria care i-a fost fatală. Pierderea unui asemenea om, unui asemenea gospodar al obștii sătești, a unui excepțional familist, soț și tată, este enormă, greu de suportat și acceptat, dar în fața destinului, nu ne putem opune. Nu-l vom uita niciodată! El va rămâne în inimile și sufletele noastre, omul cu calități deosebite, colegul și bunul nostru prieten. Adio Georgică Spătaru! Bunul și Marele Dumnezeu să te ierte și să te aibă în paza Sa, alături de mentorul tău, marele silvicultor și demnitar Mircea Diaconu și de iluștrii tăi înaintași și buni colaboratori: Gheorghe Tufănoiu, Ioniță Crucianu, Dumitru Borcăiaș, Gheorghe Gilică Noapteș, Costică Noapteș, Mircea Noapteș, Dumitru Mitică Banu. Să-ți fie țărâna ușoară!”, a spus cu ochii în lacrimi inginerul silvic Gică Duță.

În semn de respect pentru activitatea celor doi, sirenele folosite în caz de calamități și dezastre naturale, au sunat cu jale preț de câteva minute.

 

Părintele Macarie: A fost și va rămâne pentru comună mereu viu!

Slujba de înmormântare a fost oficiattă de un sobor de preoți în frunte cu arhimandritul Macarie Beșliu. Părintele a spus că va fi foarte greu, dacă nu imposibil, ca această comunitate să găsească un om ca Georgel Spătaru. Din aceste considerente, arhimandritul Macarie Beșliu crede că Georgel Spătaru ,,a fost și va rămâne pentru comună mereu viu. „Acest primar al comunei noastre a muncit ca o albină, ca un om gospodar. A plecat la drumul pe care a plecat tot pentru comuna noastră, la cele trei proiecte mari pentru comuna Vintileasca, asfalt, apă și căminul cultural. Neuitat rămâne în toată comuna aceasta, Georgel Spătaru, acest mare primar. Primarul Georgică Spătaru, în comuna aceasta, a fost un om cum nu cred că vom mai găsi altul. Noi ne străduim să găsim, dar nu cred! A fost un om respectuos, un om muncitor. A iubit comuna și biserica. Ne duceam la primărie și ne poftea imediat înăuntru, ca și cum eram copiii lui: „Luați loc părinte, cu ce vă pot ajuta?“. A fost și va rămâne pentru comună mereu viu. Repet: în Vrancea, rar mai e un primar ca el! În cei 54 de ani de slujire ai mei, am cunoscut mulți primari, dar el ne va rămâne în suflet ani și ani de zile. Dumnezeu să-l odihnească și în rai să-l așeze!“ a spus arhimandritul Macarie Beșliu.

,,Nu ezita ca el însuși să se urce pe tractor”

Preotul paroh din comuna Vintileasca, Nicolae Potop, cu greu se abținea să nu plângă atunci când ne-a făcut o scurtă prezentare a celor doi, primarul Georgel Spătaru și șeful SVSU, Mitică Băcioiu: înainte de toate, prieteni, apoi, oameni gospodari, săritori, care ar fi făcut orice ca să-și ajute semenii aflați în nevoi sau suferință. „A fost un om înainte de toate. Poate că ar trebui să regret faptul că l-am îndemnat să fie primar. Pentru că aveam încredere în el și într-adevăr s-a confirmat încrederea pe care am avut-o, că a fost om gospodar, atât acasă la el cât și în întreaga comunitate. Nu ezita ca el însuși să se urce pe tractor, să facă pârtie atunci când era nevoie; să răspundă apelului tuturor cetățenilor atunci când era solicitat pentru diverse probleme. Nu a fost doar primar. A fost un gospodar, dar înainte de toate, a depășit dimensiunea politicii și a îndeplinit-o pe cea de om și aș putea să zic, de bun samaritean. A sărit în ajutorul multora ce au fost în necazuri.

          Întreaga comunitate suferă. Trecem cu toți printr-o grea încercare. Mă gândesc că poate Dumnezeu rânduiește așa, nu să-i pedepsească pe ei, pentru că au scăpat repede, ci să ne pedepsească pe noi. Probabil că noi nu merităm să avem un sprijin la conducere oameni ca Georgică Spătaru. Am pierdut un frate. Acest eveniment nefericit m-a șocat. Alături de el a murit un bun colaborator, tot în condițiile acestea tragice. Mitică Băcioiu, băiatul care era desemnat cu misiunea de a interveni în situațiile de urgență. Un băiat destoinic. A intervenit mereu la tot ce s-a întâmplat rău în această comunitate: incendiu, inundații, alunecări de teren. Au murit doi oameni, doi prieteni, doi colaboratori, oameni care s-au grăbit să plece la ceruri. Probabil că acolo vor găsi o lume mai bună. Transmit familiilor îndoliate să se roage la Dumnezeu să-i întărească. Dacă asta a fost voia Domnului, trebuie să primim și această pedeapsă și mare necaz. Ne rugăm ca Dumnezeu să-i odihnească în pace. Au alergat prea mult, au muncit prea mult, iar acum au ajuns prea devreme la odihna veșnică. Dumnezeu să-i ierte!“, a transmis preotul Nicolae Potop.

 

,,Adio, Domnule Primar! Drum lin către stele!“

Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de opt preoți în frunte cu parintele Macarie, starostele Mănăstirii Muntioru. Cei doi au fost înmormântați așa cum au și murit, împreună. Deși afară era frig, ningea, iar stratul de zăpadă are aproape o jumătate de metru, marea de oameni care i-a însoțit pe cei doi pe ultimul drum nu se îndura să plece către case. Marea majoritate, tineri sau bătrâni, din Vintileasca sau din alte localități, au ținut să fie alături de primarul lor până în ultima clipă, până la groapă, momentul în care despărțirea de această lume este definitivă. ,,A fost un om deosebit, ajuta pe toată lumea…. Nu există om să-l fi rugat ceva și să-l fi refuzat….. S-a lăsat pe el ca să ne ajute pe noi”, se auzeau, șoptit, discuții din toate părțile. În semn de omagiu, Georgică Spătaru și Mitică Băcioiu au fost însoțiți pe ultimul drum de un munte de coroane și buchete de flori. Unul mi-a rămas în minte și îl scriu cu lacrimi în ochi: ,,Adio, Domnule Primar! Drum lin către stele!“.

 

„Filiala de Cruce Roșie Vrancea a pierdut un prieten și un colaborator”

Filiala de Cruce Roșie Vrancea a remis presei un comunicat în care arată că a pierdut un prieten și un colaborator. „Când un om pleacă din teluric în cosmos, se aprind în cer milioane de stele, iar una din ele cade pe pământ aprinzând lumânările ce-l vor însoți și-i vor lumina calea spre Eden. Conducerea Filialei de Cruce Roșie Vrancea și voluntarii s-au alăturat comunității din Vintileasca care au condus luni, 17 decembrie 2018, doi oameni, aprinzându-și lumânările de la două stele căzătoare: primarul Georgică Spătaru și a fostul viceprimar Mitică Băcioiu, angajat al Primăriei la departamentul SVSU. Se spune că, la nașterea unui copil se aprinde o stea care-i va conduce destinul, iar când pleacă spre împărăția cerului se încheie ciclul cosmic. Din păcate, pentru cei doi „drumul stelelor” a fost scurt.

Compasiunea, durerea și întristarea familiilor și a comunității, cu care precis se împletesc sentimentele multor oameni, chiar dacă nu i-au cunoscut, au făcut posibilă săvârșirea ritualurilor creștinești, pe care românii le respectă, pentru că noi credem în „viața de dincolo”. Un vis, o certitudine?…. care ne face acceptarea acestui moment din ciclul vieții. Pentru Crucea Roșie Vrancea au fost doi parteneri de nădejde, cu care colaborarea a decurs în respect și promptitudine în îndeplinirea obligațiilor. De aceea, gândurile noastre de adâncă întristare i-au însoțit pe drumul spre casa veșniciei și se vor face simțite și în anii ce vor trece peste amintirea lor.

Am văzut două familii și o comunitate înlemnite, chipuri cu privirea in gol, pentru că viața se oprise în loc pentru puțin timp în mișcarea universului. Va trece timpul și ei se vor gândi la cei doi, ca la persoanele ce le-au făcut comuna mai frumoasă, mai importantă și apreciată printre celelalte comunități. Au promovat tradițiile, obiceiurile și portul popular, într-o societate care absoarbe modernismul chiar și în zonele lui mai puțin frumoase. Se vor ridica alți oameni frumoși, care să le continue munca, dar care nu-i vor lăsa în uitare. Așa va face și Filiala de Cruce Roșie Vrancea. Dumnezeu să-i ocrotească pe cei rămași și să-i odihnească pe cei plecați!

Alăturăm și condoleanțele primite din partea Asociației PEP  HEESCH din Olanda, parteneri vechi ai Filialei de Cruce Roșie Vrancea, care au vizitat anul trecut Vintileasca, donând comunității o mașină de pompieri și care au fost foarte impresionați de activitatea primarului și de legătura acestuia cu locuitorii comunei vrâncene. Ei au promis că vor reveni  pe aceste meleaguri mirifice și vor continua colaborarea cu Primăria comunei”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?