Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

“La mulţi ani, România!” a răsunat la Ploscuțeni

A devenit o tradiţie în satul Ploscuţeni ca, de ziua naţională a României, profesorii, elevii şi părinţii acestora să organizeze activităţi cultural-artistice prin care să marcheze acest eveniment, să îşi unească glasurile pentru ca urarea “La mulţi ani, România!” să răsune mai puternic. Au fost realizate expoziţii cu desene, colaje şi produse ale elevilor prin care sunt evocate meşteşuguri şi tradiţii româneşti. Împletiturile din foi de porumb (pănuşi) sau vasele pictate din aluat au fost lucrate de elevi împreună cu părinţii acestora, în cadrul unor activităţi organizate anterior.

În acest an am dorit să subliniem faptul că Marea Unire s-a înfăptuit cu greu, că împlinirea acestui ideal a fost posibilă cu sacrificii şi eforturi imense. De aceea, în prima parte a activităţii a fost prezentat un scurt film documentar despre Primul Război Mondial. Rând pe rând au urcat pe scenă preşcolari, elevi din ciclul primar şi gimnazial. Aceştia au recitat poezii dedicate Marii Uniri. Unele dintre aceste poezii sunt creaţii literare ale poeţilor din localitatea Ploscuţeni: Violeta Mihăeş şi Marin Moscu.

Corul “Speranţa” este nelipsit de la activităţile organizate de şcoala noastră. Talentul elevilor şi dăruirea cu care profesorii coordonatori îi pregătesc stau în spatele superbelor cântece pe care le ascultăm de fiecare dată cu emoţie şi cu zâmbetul pe buze. Ansamblul “Păpădia” a prezentat dansuri populare din zona Moldovei. Grupul este pregătit de mama unuia dintre dansatori, doamna Irina Nicu, în colaborare cu doamna profesor Irina Nicoleta Bereş. Costumele dansatorilor au fost achiziţionate cu ajutorul Consiliului Local Ploscuţeni cu câţiva ani în urmă şi au fost realizate de meşteri populari din judeţul Neamţ.

La acest eveniment ne-am bucurat şi de prezenţa interpretului de muzică populară Alin Stoica, consăteanul nostru. Acesta a interpretat cântecul “Pe aici nu se trece!”, compoziţie proprie, pe versurile lui Vasile Voicu. La finalul activităţii toată lumea s-a prins în horă, în timp ce reprezentanţii Consiliului Local i-au servit pe cei mici cu suc şi prăjituri. Preşcolarii şi părinţii acestora au împărţit tuturor câte un colăcel cald şi gustos, că aşa e româneşte…

 

Director Adela Stoica, Şcoala Gimnazială Ploscuţeni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?