Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Arctic Monkeys şi Kendrick Lamar, capete de afiş la Festivalul Lollapalooza Chile 2019

Trupa britanică Arctic Monkeys şi rapperul american Kendrick Lamar vor fi capete de afiş la Festivalul Lollapalooza Chile 2019, care se va desfăşura în zilele de 29, 30 şi 31 martie anul viitor în capitala chiliană, a anunţat miercuri organizaţia citată de EFE. De asemenea americanii Twenty One Pilots şi Lenny Kravitz, cu îmbinarea sa de hip-hop alternativ, rock, funk şi soul, vor face parte din programul acestui reputat festival de muzică. Pentru cea de-a 9-a ediţie a Lollapalooza Chile, şi pentru al doilea an consecutiv, festivalul are programate peste o sută de recitaluri repartizate pe scenele dispuse în Parque O’Higgins din Santiago de Chile.

Arctic Monkeys, care au fost cele mai importante nume ale celei de-a doua ediţii a Lollapalooza Chile, în 2012, revin ca vedete mondiale confirmate pentru a prezenta noul lor album, ‘Tranquility Hotel Base &Casino. În timp ce Kendrick Lamar va veni pentru prima oară în Chile pentru a oferi un show care va trece în revistă întreaga sa carieră şi aclamatul său album ‘Damn’ din 2017. Muzica sa l-a confirmat ca artist de reputaţie mondială, depăşind frontierele SUA, fiind chiar recompensat cu un premiu Pulitzer pentru album său ‘Damn’.

Duetul american Twenty One Pilots revine la festival după trei ani cu ultima lor producţie discografică ‘Trench’, cel de-al cincilea lor album de studio. Cu o carieră de 30 de ani, Lenny Kravitz va face gală de o combinaţie între rock, funk şi soul cu piesele sale clasice ‘Again’, ‘Fly Away’ y ‘Always on the Run’, sau mai recentele ‘Low’ y ‘The Chamber’. Alţi artişti care vor reveni pe scena de la Lollapalooza Chile sunt trupa de rock Interpol, cu noul album ‘Marauder’; St Vincent, Anne Clark, cu muzica sa indie-pop; şi Foals un grup de muzică pop rock alternativă.

Şi muzica electronică va fi reprezentată de unele din figurile cele mai emblematice ale momentului, precum Dj-ul olandez Tiesto şi cel american Steve Aoki, cărora li se vor alătura nume mai noi ca belgienii Dimitri Vegas & Like Mike, trioul britanic Years & Years şi duetul american Odesza. Muzica „latino” îi va avea ca reprezentanţi pe Vicentico, o figură emblematică a rockului latino-american din ultimele trei decenii, atât ca frontman la trupa Fabulosos Cadillacs cât şi ca solist, artiştii columbian Juanes şi cel brazilian Caetano Veloso, precum şi noua senzaţie spaniolă, Rosalía, laureată recent la gala Latin Grammy Awards.

Printre artiştii chilieni care vor susţine recitaluri figurează Gepe, Ana Tijoux, La Floripondio, Joe Vasconcellos, Ases Falsos, Adelaida, Drefquila, Gianluca, Rubio, Newen Afrobeat, Tomasa del Real şi Pillanes, printe alţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?