Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

GALERIE FOTO: Omagiu poetului Adrian Păunescu, la Sala Balada din Focșani

Elevii Școlii nr.7 din Focșani au organizat, ieri, cea de a IV-a ediție a activității „In memoriam – Adrian Păunescu”. Evenimentul a fost unul de suflet și a făcut ca Sala Balada să fie arhiplină. Cântecele patriotice și cele închinate părinților au ajuns la sufletele celor prezenți, care i-au răsplătit pe elevii artiști cu ropote de aplauze. Ca și în anii trecuți, invitat de onoare al evenimentului a fost chiar fiul regretatului poet, Andrei Păunescu. Pe scenă au mai urcat îndrăgita interpretă de muzică populară Maria Murgoci și Maria Maria. La eveniment a fost prezenți viceprimarul Municipiului Focșani Marius Iorga, inspectorul școlar general adjunct Aurel Șelaru, actuali și foști inspectori școlari, dar și mulți dascăli din școlile vrâncene ori simpli iubitori ai creației lui Adrian Păunescu.

”Adrian Păunescu a promovat iubirea față de țară și foarte puțini știu asta, față de biserica strămoșească. Deși nu se exterioriza, era un bun creștin și acest lucru a dovedit-o de foarte multe ori, mai ales în perioada comunistă. Eu nu am făcut altceva decât să scot la lumină și să vă arat și dumneavoastră că Adrian Păunescu și-a iubit foarte mult credința. M-a bucurat tare mult că și anul acesta domnul Andrei Păunescu a venit la noi, la Focșani. Nu a spus niciodată nu pot sau anul acesta nu voi mai veni. De fiecare dată a răspuns pozitiv invitației noastre. De acum nu mai veniți ca un invitat, ci ca un frate de-al Școlii nr.7 din Focșani”, a transmis profesorul Sebastian Ionuț Burlan, directorul Școlii nr.7. ”O să mă înscriu în orice clasă mă primiți, eventual în clasa I, ca să am mai mult timp de petrecut cu dumneavoastră”, a fost replica lui Andrei Păunescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?