Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

12,5 hectare de teren de la MApN, preluate în domeniul public al județului Vrancea pentru construirea NOULUI SPITAL JUDEȚEAN

Guvernul României a aprobat, miercuri, în ședință, proiectul privind transmiterea unei părți din imobilul 2371 din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale (MApN) în domeniul public al județului Vrancea și modificarea anexei nr.4 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Este vorba de transmiterea a 12,5 hectare de teren din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al județului Vrancea și declararea acesteia din bun de interes public național în bun de interes public județean. Pe acest teren, care vine în completarea altui teren în suprafață de 6 hectare, va fi construit un spital nou și modern. Deja au fost finalizate procedurile pentru întocmirea cărții funciare a terenului pe care urmează să fie construit noul spital județean.

Vă reamintim că președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a demarat procedurile privind construirea unui nou spital județean. Investiția urmează să fie realizată cu finanțare de la Banca Mondială și va fi dotat cu toată aparatura și utilitățile necesare unui spital modern, de ultimă generație. Spitalul ar urma să aibă un heliport pentru preluarea cazurilor de urgență rapidă. Consiliul Județean Vrancea a aprobat un proiect de hotărâre privind transmiterea solicitării de trecere din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al județului Vrancea și administrarea Consiliului Județean Vrancea a unei suprafețe de 12,5 ha teren, ce va fi alocat amplasării spitalului județean.

Construirea unui spital modern pentru locuitorii județului Vrancea face parte dintr-o viziune pe termen lung a președintelui Marian Oprișan privind asigurarea unor servicii medicale de calitate și vine în completarea unui proiect investițional, susținut de domnia sa, care vizează dotarea actualului Spital Judeţean „Sf. Pantelimon“ din Focşani cu aparatură medicală modernă de specialitate.

Referitor la construirea noului spital, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a anunțat în luna septembrie a.c., că lucrările vor începe cel mai târziu la începutul toamnei anului viitor. „Mulți bat câmpii și speră să nu facem acest spital, există și adversari politici, de la dreapta eșichierului politic, care nu vor să facem spitalul. Le dau o veste proastă: avem bani, avem tot ce ne trebuie și sper ca spre sfârșitul verii, începutul toamnei anului 2019 să înceapă construcția noului spital județean“, a precizat Marian Oprișan.

Șeful administrației județene a arătat că noul spital va trebui să fie în așa fel dimensionat, în special Unitatea de primire urgențe, încât să facă față și faptului că Focșaniul este și cel mai important nod rutier din sud estul României. „Construirea unui spital nou este un lucru complicat. Ca să faci un spital modern și nou implică o documentație laborioasă: studiu de prefezabilitate, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, studii geofizice, studii topometrice și toate celelalte lucruri care trebuie realizate. Noi am declanșat această procedură, suntem în faza de a decide dacă realizăm un proiect nou sau preluăm un proiect deja existent la Ministerul Sănătății. Dar eu cred că, datorită condițiilor geofizice și topometrice ale terenului pe care îl transferăm în acest moment prin hotărâre de guvern de la Ministerul Apărării Naționale, va trebui să facem un proiect nou, care să cadreze cu condițiile specifice ale județului Vrancea. Plecăm de la premiza că Focșaniul este și cel mai important nod rutier din sud estul României , iar plecând de la această realitate va trebui dimensionat corect acest spital și mai ales unitatatea de primiri urgențe, în așa fel încât să facem față acestei provocări“,  a precizat Marian Oprișan.

Președintele Consiliului Județean Vrancea a mai anunțat că actualul spital județean va fi complet igienizat pentru a putea funcționa în condiții bune până la finalizarea lucrărilor la noul spital, moment în care actualul spital va fi închis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?