Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Deputatul PSD de Vrancea Angel Tîlvăr, întrevedere cu o delegație din Bulgaria

Astăzi, 15 octombrie 2018, la Palatul Parlamentului, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul Angel TÎLVĂR, a avut o întrevedere cu delegația Comisiei pentru Probleme Europene și Controlul Fondurilor Europene din Adunarea Națională a Republicii Bulgaria, condusă de domnul Kristian VIGENIN, președintele Comisiei. La discuţii a participat și E.S. domnul Todor Ivanov Churov, ambasadorul Republicii Bulgaria în România, precum şi deputaţi din Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor.

În deschiderea discuțiilor oficiale, domnul Angel Tîlvăr a adresat felicitări pentru modul în care Bulgaria a exercitat Președinția Consiliului UE, pe dimensiunea parlamentară, subliniind faptul că priorităţile Preşedinţiei bulgare s-au bucurat de suportul României. În opinia preşedintelui Angel Tîlvăr, temele propuse de către Președinția bulgară converg cu obiectivele aflate pe lista priorităţilor României, convergențe care derivă din interesele ambelor state, de aderare la spațiul Schengen, de protejare a politicilor agricole comune sau de coeziune.

Ambele părți au subliniat importanța protejării drepturilor cetățenilor europeni, fie ei români sau bulgari, care trăiesc, lucrează și studiază în Marea Britanie, în contextul în care autoritățile britanice, deşi nu au o poziţie definitivă, au o viziune restrictivă vis-a-vis de drepturile emigranţilor europeni după Brexit. În acest context, domnul Angel Tîlvăr a subliniat faptul că muncitorii români contribuie la economia Marii Britanii şi că statul român este interesat în cea mai mare măsură de situaţia românilor din Marea Britanie post-Brexit şi post-2020.

În cadrul discuţiilor, care au avut loc astăzi, au mai fost abordate teme care au vizat situaţia din Balcani, strategia Dunării, tema migraţiei şi Cadrul Financiar Multianual. S-a mai subliniat că un element de specificitate pe care-l va avea Preşedinţia României la Consiliul UE îl reprezintă faptul că pe timpul Preşedinţiei României vor fi alegeri pentru Parlamentul European, dar şi că momentul Brexit va solicita foarte mult resursele politice şi diplomatice ale ţărilor UE.

În finalul discuţiilor, Angel Tîlvăr a propus crearea unui mecanism de consultări reciproce periodice, în plan parlamentar, în vederea intrării atât a României, cât şi a Bulgariei în Schengen, propunere acceptată de domnul Kristian VIGENIN şi care urmează a fi implementată.

Comunicat de presă, 15 octombrie 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?