Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

VIDEO: Cele mai bune vinuri, așteptate la „Concursul Național de vinuri – Bachus 2018“

Vrâncenii sunt invitați să participe la cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional al Viei și Vinului „Bachus“. ,, În perioada 4-7 octombrie 2018 se desfășoară în municipiul Focșani, Vrancea, ”Festivalul Internațional al Viei și Vinului” Bachus 2018. Vă așteptăm să dăm cep la butoi, începând de joi, 4 octombrie 2018!”, se arată pe pagina oficială de facebook a evenimentului.      Concursul Național de vinuri-Bachus 2018 este unul din cele mai importante evenimente prinse în programul Festivalului „Bachus-2018”. În cadrul celei de-a IX-a ediții, Concursul Național de vinuri-Bachus 2018 reunește cele mai bune vinuri obținute de viticultorii vrânceni dar și de cei din alte podgorii din țară sau din străinătate. Evenimentul va avea loc în perioada 4-5 octombrie 2018. Principalele obiective ale acestui concurs sunt: promovarea vinurilor de calitate, antrenarea partenerilor din piaţa vinului într-o competiţie benefică în folosul consumatorului. Concursul este deschis tuturor categoriilor de vin, produse în conformitate cu reglementările UE. Probele de vin trebuie să provină dintr-un lot omogen și trebuie să respecte condiţiile de ambalare şi marcare în conformitate cu reglementările în vigoare. Fiecare probă va fi însoţită de buletinul de analiză sau borderou ce cuprinde numele societăţii, soiul, anul de recoltă, tăria alcoolică şi zahărul (sec, demisec, demidulce, dulce). Numărul de sticle pentru fiecare probă înscrisă în concurs este 3 butelii (cap. min. 0,75 l) pentru vinurile din recolta 2017 sau mai vechi şi 2 butelii pentru vinurile din recolta 2018.

Înscrierea în concurs a vinurilor se face la următoarele secţiuni: Vinuri liniştite: vinuri tinere, inclusiv recolta 2018; vinuri de colecţie (mai vechi de 2006 inclusiv); Vinuri efervescente; Vinuri speciale; Băuturi spirtoase si băuturi pe baza de vin (vinarsuri). Categoriile de vinuri în concurs vor fi următoarele: vinuri albe liniştite nearomate (seci, demiseci, demidulci, dulci); vinuri albe semiaromate şi aromate (seci, demiseci, demidulci, dulci); vinuri roze şi roşii (seci, demiseci, demidulci, dulci).

Termenul limită de primire a probelor în concurs este 1 octombrie 2018, ora 15,00. Concursul este organizat de Consiliul Județean Vrancea. Juriul are în componență degustători experţi: Preşedinte; Vicepreşedinte; Juriul de degustare format din 5 degustători – 1 președinte comisie din străinătate, 1 membru ADAR, 1 membru OSR, 1 jurnalist de vin, 1 blogger vin (5 jurii); Secretariat; Comisia de pivniţa.

Medaliile, acordate în funcție de punctajul obținut

Aprecierea calităţii vinurilor se face prin metoda scării de 100 de puncte aprobată de O.I.V. – U.I.O. Punctajul unui vin se obţine calculând media aritmetică a punctelor acordate de degustători (după eliminarea punctajelor extreme – minim și maxim). Distincţiile se acordă în funcţie de punctajul obţinut: Marea Medalie de AUR – pentru proba de vin alb cu cel mai mare punctaj obţinut (înscrierea unui număr de 10 de probe de vin la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles – organizat în perioada 2-5 mai 2019 la Aigle, Elveția); Marea Medalie de AUR – pentru proba de vin roşu cu cel mai mare punctaj obţinut (înscrierea unui număr de 8 de probe de vin la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles – organizat în perioada 2-5 mai 2019 la Aigle, Elveția); Marea Medalie de AUR – pentru proba de băuturi spirtoase băuturi pe baza de vin cu cel mai mare punctaj obţinut (înscrierea unui număr de 6 de probe de vin la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles – organizat în perioada 2-5 mai 2019 la Aigle, Elveția).

Numărul de distincţii (medalii) nu poate depăşi 40% din numărul total de probe intrate în concurs. Toate probele de vin ce au obținut un punctaj de peste 92 de puncte vor fi re-evaluate sâmbătă dimineață pentru alegerea celor 3 mari medali de aur.

Artiști de marcă la Festivalul Naţional „Cântece de Viţă Veche şi Nouă”

Simultan cu Festivalul Internațional al Viei și Vinului „Bachus 2018“, va avea loc și cea de-a III-a ediție a Festivalului Naţional „Cântece de Viţă Veche şi Nouă”. Pe scena festivalului vor urca artiști de marcă din care amintim: Trupa de dans și actorie „The Sky“, The Motans, Irina Rimes, Lino Golden, Geta Burlacu& Band, Sylvia by DJ Rynno, Holograf, Ionică Moroșanu, Alex Calancea Band, F Charm, Jo&Band, Matilda Pascal Cojocărița, Nicoleta Nucă, Doddy, Geta Postolache, Mira, Pepe, DJ Project, Lora&Band, Cristi Minculescu, Valet&Boro, Shift, Helena Paparizou, Fashion Show by Cătălin Botezatu. Prezentatorii evenimentului vor fi Octavian Ursulescu, Cosmin Seleși, Cătălin Botezatu și Cătălin Măruţă.

În cadrul Festivalului Naţional „Cântece de viţă Veche şi Nouă” se va organiza și ediţia a IX-a a Concursului Naţional de Interpretare a Cântecului Tradiţional „Cântece de Viţă Veche”. Acest eveniment se va desfăşura în data de 6 octombrie 2018 la sala Balada din municipiul Focşani.

De asemenea, tot în cadrul Festivalulul Naţional „Cântece de Viţă Veche şi Nouă”, va avea loc ediţia a XX-a a Târgului Naţional al Meşterilor Populari, eveniment ce va fi organizat în perioada 4 – 7 octombrie 2018 şi care are scopul păstrării şi promovării tradiţiei româneşti. În cadrul evenimentului vor fi prezenţi 30 de meşteri populari din ţară şi din judeţul Vrancea.

Festivalul Internaţional al Viei şi Vinului Vrancea „Bachus” este marcă înregistrată OSIM. Evenimentul atrage anual turişti şi aduce un aport important la promovarea pe plan naţional şi internaţional a judeţului din punct de vedere oenologic, turistic, cultural, gastronomic şi tradiţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?