Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Săptămâna modei de la New York: Escada, în premieră pe podium; Prabal Gurung, omagiu pentru Nepal

Marca germană Escada şi-a aniversat împlinirea a 40 de ani cu prima sa defilare din istorie în timp ce designerul american Prabal Gurung i-a adus un tribut ţinutului Nepal unde a crescut, în cea de-a patra zi a Săptămânii modei de la New York, relatează luni EFE. Escada a dorit să aniverseze patru decenii de existenţă cu primul său podium, un show intim desfăşurat în clădirea Armory de Park Avenue, din Manhattan, în care a desfăşurat un scenariu care amintea de o cursă de cai, cu un podium acoperit de iarbă şi bănci pentru invitaţi amintind de cele de pe un hipodrom.

Colecţia noului director de creaţie al mărcii, Niall Sloan, s-a evidenţiat prin culorile vii, de la galben la muştar, roz fucsia, albastru turcoaz, sau verdele smarald, atât pentru fuste cât şi pentru pantaloni. Aceleaşi culori în combinaţie cu romburi mari au fost folosite pentru cămăşi şi rochiile lejere din ţesături mătăsoase, care aminteau de uniformele jocheurilor precum şi imprimeurile în dungi pentru fustele mini sau jachetele stil pilot. Sloan nu s-a inspirat doar din stilul jocheilor, ci şi din stilul clasic al femeilor din anii 80, cu rochii strânse în talie şi umerii marcaţi sau deux-pieces-rile cu fuste conice, blaizere sau sacouri având imprimate buline mari albe pe fond maro.

Pentru seară, Escada propune combinaţii de roz cu negru pentru fuste din materiale fluide din mătase, imprimate cu buline, cu talia bine marcată şi intarsii de volane pentru a da mai multă mişcare. S-a evidenţiat la actuala Săptămâna modei de la New York şi designerul Prabal Gurung, care a prezentat o colecţie primăvară/vară, tribut ţinutului în care a crescut, Nepal, cu un podium împodobit cu zeci de steguleţe care în ţara sa reprezintă rugăciuni. Propunerea tânărului creator de modă, pentru care au defilat top-modele de renume precum Gigi şi Bella Hadid, Joan Smalls, Winnie Harlow sau Presley Gerber, a fost dominată de culorile vibrante ale steagurilor – albastru, roşu, verde şi galben – şi de imprimeurile cu tematică inspirată din natură sau din motivele asiatice.

Au defilat pe ritmurile piesei ‘Dream Baby Dream’, al grupului Suicide, rochii şi fuste midi, majoritatea în combinaţie de culori vii, ornate cu volane în partea de jos, în pliseuri sau pline de transparenţe. Pentru seară, tonurile preferate au fost negrul cu sclipiri metalizate, împodobit cu franjuri pentru a da mişcare hainelor. O altă marcă germană, BOSS, şi-a prezentat la New York propunerea pentru primăvară/vară 2019 după plecarea directorului de creaţie taiwanez Jason Wu, care anul acesta şi-a lansat propria firmă. Deşi marca nu a anunţat noul director de creaţie, compania a precizat că patronul, Ingo Wilts, doreşte o colecţie care să apropie femeile şi bărbaţii.

Prin urmare, a fost prezentată o linie cu caracter unisex, dominată de haine ce pot fi purtate de ambele sexe. Bărbaţii au defilat cu jachete având buzunare oversize, pantalonii până la glezne sau până la genunchi, cu sacouri satinate şi multe bluzoane cu imprimeuri pe fond roz prăfuit. Femeile au purtat în schimb pantalonii foarte ampli, cămăşi în dungi late sau cu transparenţe, blaizere supradimensionate, trenciuri lungi, sandale romane şi rochii fluide, încheiate pe gât şi lăsând umerii la vedere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?