Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Grădiniță cu program prelungit la Golești

Autoritățile din comuna Golești au demarat lucrările pentru construirea unei grădinițe cu program prelungit. Potrivit informațiilor furnizate de edilul comunei, Alexandru Zar, construcția acestei grădinițe se impunea, deoarece preșcolarii din localitate învață în incinta Căminului Cultural. Constructorul lucrează susținut, tocmai pentru a putea termina clădirea până la începutul anului școlar 2019-2020. ”Copiii sunt o prioritate pentru noi, iar construcția acestei grădinițe se impunea, deoarece noi nu avem o clădire cu această destinație. Preșcolarii învață în spațiile amenajate la căminul cultural. Chiar dacă se bucură de toate condițiile acolo, am făcut o analiză și am decis că este mai bine să construim o clădire doar pentru grădiniță. Lucrările vor fi terminate anul viitor, astfel încât la începutul anului școlar 2019 – 2020 , preșcolarii din localitatea noastră să se mute în noua locație”, a declarat pentru Monitorul de Vrancea primarul Alexandru Zar.

Edilul ne-a mai spus că prin această grădiniță cu program prelungit, autoritățile vor să vină în sprijinul părinților care lucrează și nu au cu cine să își lase copiii cât timp sunt la serviciu, mai ales că există numeroase solicitări în acest sens. În noua grădiniță vor funcționa trei grupe cu program prelungit. Investiția, în valoare de 1,2 milioane de lei fără TVA, este realizată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a doua, ca urmare a numeroaselor demersuri făcute de autoritățile locale. Totodată, autoritățile ne-au spus că vor amenaja și un spațiu de joacă pentru cei mai mici dintre locuitorii comunei, în curtea noii grădinițe.

La nivelul comunei Golești, în anul școlar 2018-2019, sunt înscriși 66 de preșcolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?