Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

VIDEO și GALERIE FOTO: PROSPORT FOCȘANI, PRIMITĂ REGEȘTE LA FC FCSB BUCUREȘTI

La București, în noua bază de antrenament a FC FCSB București, juniorii de la Prosport Focșani au asistat la antrenamentul oficial al echipei antrenate de Nicolae Dică și au rămas impresionați de vedetele Harlem Gnohere, Raul Rusescu, Pintilii&co. Chiar dacă fotbaliștii bucureșteni pregătesc manșa retur cu Rapid Viena, cu amabilitatea staff-ului condus de Nicolae Dică, copiii noștri au savurat fiecare clipă din ședința de pregătire și au petrecut ore bune alături de idolii lor.

A fost o zi extraordinară pentru Prosport Focșani. Pe copiii noștri i-am obișnuit cu astfel de acțiuni. Am mai fost la Steaua București, pe vremea când echipele erau pregătite de Mihai Stoichiță sau de Roni Levi. În timp, au urmat vizitele la echipa națională a României, la sediul FRF și vizita din cantonamentul celor de la PAOK Salonic, echipa pregătită atunci de Ladislau Boloni.

Le mulțumim fotbaliștilor de la FCSB pentru ședința foto, pentru răbdarea și amabilitatea de a sta la ,,taclale” și pentru disponibilitatea de a da autografe. Le urăm mult succes în manșa retur cu Rapid Viena.

Cu această ocazie s-au pus bazele și noului parteneriat dintre Prosport Focșani și FC FCSB București. Vom reveni.

Completarea grupelor 2000, 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 și 2015 este continuă. Pentru înscrieri, detalii și relații, vă rugăm să ne contactați la telefon: 0754.929.159.

Staff-ul tehnic al PROSPORT FOCȘANI, format din profesorii DANIEL BĂNICĂ, LAURENȚIU MUSCALU, ALIN SAMOILĂ, ADRIAN SCHINEȘTE, MARIUS STOICA, BOGDAN MARIAN și DANIELETTE IORGA (antrenor cu portarii), alături de monitorii sportivi Milea Marian, Radu Florin, Lambru Alexandru și Rareș Dobrescu, mulțumește copiilor și părinților pentru munca și încrederea acordată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?