Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Pompierii, polițiștii și reprezentanții DSP au descins la Vidra pentru a opri producerea de cărbuni; primarul spune că este AMENINȚAT

Pompierii din cadrul Stației Vidra împreună cu poliția locală Vidra și reprezentanți ai IPJ Vrancea, au desfășurat în noaptea de joi spre vineri o acțiune de identificare de bocșe ilegale în care se produc cărbuni, în comuna Vidra, sat Burca, urmare a unui apel primit prin 112. La acțiune au luat parte și inspectori din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea. Potrivit unor surse oficiale, verificările comune pe linia producerii de cărbuni în bocșe s-au impus ca urmare a unor sesizări prin 112, privind fumul gros, produs de cărbuni. Cetățenii din zonă au apelat la autorități, deranjați fiind, în mod repetat, de fumul gros ce se degajă, ca urmare a producerii ilegale de cărbuni. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat în total 5 sancțiuni, în valoare de 5.000 lei fiecare, potrivit HG 857/2011. „DSP Vrancea a aplicat cinci sancțiuni pentru disconfortul creat, prin producerea de mangal, locuitorilor din zonă”, a declarat dr. Cătălin Graur, director coordonator al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea.

Potrivit reprezentanților IPJ Vrancea, în cadrul activităților desfășurate au fost verificate șapte locații. „La data de 23 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție rurală Vidra, împreună cu subofițeri din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică Vrancea și agenți din cadrul Poliției Locale Vidra, au efectuat verificări și controale pe raza satului Burca, comuna Vidra, județul Vrancea, pe linia respectării prevederilor legale în ceea ce privește producerea de cărbune (mangal) și identificarea locațiilor neautorizate. În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 7 locații în care existau informații că se produc în mod autorizat cărbuni, fiind găsite în funcțiune 5 bocșe. Pentru neregulile identificate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale la HG 857/2011 în valoare totală de 25.000 lei” , se arată în buletinul de presă al IPJ Vrancea.

Subprefectul  județului, George Bazilescu, s-a deplasat vineri la Vidra, pentru o ședință în cadrul căreia Consiliul Local a hotărât interzicerea utilizării acestor bocșe pe timp de noapte. „S-a luat hotărârea interzicerii utilizării acestora între orele 20:00 și 08:00. În felul acesta sperăm să nu mai fie deranjați cetățenii din comună, pentru că noaptea sunt curenți de aer care conduc fumul degajat din bocșe în satele din comună. Pentru a nu fi închisă de tot activitatea acestor agenți economici, s-a dispus ca măcar pe timpul nopții să înceteze cu fabricarea acestui tip de combustibil. Bocșele sunt amenajate la marginea satelor, foarte aproape de locuințe. Hotărârea s-a adoptat cu majoritate de voturi în forma pe care a prezentat-o primarul”, ne-a declarat subprefectul județului, George Bazilescu.

Potrivit primarului comunei Vidra, Silviu Pintilie, la ședința de Consiliu local au existat și oameni care s-au împotrivit hotărârii de a sista utilizarea bocșelor pe timpul nopții. Mai mult decât atât, edilul atrage atenția că în comună există o stare de tensiune și de conflict deschis, între fabricanții de cărbune și cetățenii care sunt deranjați de fumul degajat prin producerea de cărbune foarte aproape de sate.  „Sancțiunea pentru nerespectarea hotărârii va fi de la 1000 de lei la 2500 de lei. Punerea în aplicare a acestei hotărâri va fi însă mai grea, pentru că aceste bocșe sunt amplasate prin proprietățile lor. Trebuie să facem patrulări și e mai greu pe timpul nopții. Au fost la ședință câțiva fabricanți de cărbuni care ridică mereu pretenții, dar eu am rămas ferm pe poziție. Încearcă tot felul de tertipuri; că e o afacere tradițională, că e în proprietatea lor, că nu produce atâta fum. Dar dacă arzi  4-5 m de lemn o dată, învelit cu paie, este logic că se produce fum și unde se duce fumul ăla, decât în atmosferă. Asta este poluare, dar ei profită de niște prevederi legislative, dar probabil că atunci când s-au făcut aceste legi probabil făcea unu o bocșă micuță, departe de sate, într-o râpă. Acum însă toți sunt comozi și vor să facă cărbuni în apropierea satelor. Nu este în regulă”, ne-a declarat primarul Silviu Pintilie.

Edilul a mai spus că fabricanții de cărbune nu se sfiesc să-l amenințe, atât pe el cât și pe alți cetățeni care reclamă disconfortul și poluarea. „Este foarte greu, pentru că toți intervin cu fel de fel de amenințări. Mi-au amenințat și familia, pentru că li se pare că am ceva cu ei, când le atrag atenția, dar eu nu am nimic personal cu nimeni. Am și spus că eu încurajez orice activitate economică, eu nu sunt contra dezvoltării, contra acumulării de capital, dar trebuie să faci de așa natură să nu deranjezi, să nu poluezi. Aș putea spune că este un conflict deschis la noi, e o problemă foarte gravă ce se întâmplă. Fabricanții de cărbuni au mers până într-acolo încât au creat o stare de teamă în rândul celor care până mai ieri reclamau, dar acum, amenințați fiind, bieții oameni sunt tensionați, încordați. Nu mă feresc să vă spun că de la atâtea reclamații mă trezesc noaptea, plec de acasă cu mașina, chem polițiștii comunitari. Nu este în regulă ce se întâmplă”, a afirmat edilul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?