Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Seminar dedicat sănătății mamelor, la Biblioteca Județeană

Marți, 21 august 2018, la Centrul de Formare al Bibliotecii Duiliu Zamfirescu Vrancea din strada Maior Sava, nr. 4, începând cu ora 17, vă aşteptăm la Seminarul dedicat sănătăţii mamelor, organizat de Centrul Filia şi susţinut de doamna Adina Păun, moaşă.

La întâlnire, participantele vor primi recomandări pentru cel mai des întâlnite probleme legate de maternitate și alăptare. Vor fi abordate teme precum: îngrijirea în timpul sarcinii și după naștere, ce trebuie să știm înainte de naștere, care sunt semnele care ar trebui să îngrijoreze mamele, cum se face alăptarea corect, când este recomandat să mergi la doctor.

Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Mai multe informații pot fi solicitate la numărul de telefon 021.313.8024/0732.861.798 sau la adresa de email office@centrulfilia.ro.

Centrul Filia este o organizație feministă, activă de 18 ani, care, prin activități de cercetare, advocacy și activism, sprijină respectarea drepturilor  femeilor, reprezentarea intereselor acestora și combaterea formelor de violență împotriva femeilor și fetelor (www.centrulfilia.ro).

Adina Păun este moașă, absolventă a Facultății de Moașe și Asistență Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București și a masterului Îngrijirea mamei și copilului la domiciliu. Adina Păun este educatoare pre- și post-natală și consultantă în alăptare de 8 ani. A însoțit până acum peste 2500 de cupluri mamă-copil în călătoria maternală.

Evenimentul are loc cu sprijinul Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu Vrancea și se desfășoară în cadrul proiectului Bona Dea – Acționăm pentru sănătatea și siguranța femeilor!, finanțat prin programul În stare de bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (www.instaredebine.ro).

Vă așteptăm la Centrul de Formare al Bibliotecii!

 

Manager, Margareta Tătăruş

Relaţii Publice, Adrian Ţiglea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?