Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Polițiștii au DESCINS în Piața Moldovei din Focșani; metoda „șmen” folosită de un bărbat pentru a păcăli un bătrân

ACȚIUNE PENTRU PREVENIREA FAPTELOR ILEGALE DE COMERȚ ȘI PENTRU ASIGURAREA CLIMATULUI DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ

Duminică, 12 august a.c., între orele 08.30–12.30, Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea a organizat o acţiune în Piața Moldovei la care au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, investigare a criminalității economice, investigații criminale precum și efective ale IJJ Vrancea.

Acțiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală și contrabandă, depistarea și combaterea faptelor de comerț ilicit, a infracțiunilor contra patrimoniului și a celor comise cu violență, identificarea persoanelor predispuse la săvârșirea de infracțiuni, acte de cerșetorie și vagabondaj precum şi combaterea faptelor de natură a tulbura ordinea și liniștea publică, creând astfel o stare de disconfort în rândul cetățenilor municipiului Focșani.

Astfel, au fost verificați mai mulți agenți economici precum și peste 20 de persoane care efectuau acte de comerț.

În urma legitimării a peste 50 de persoane, polițiștii au constatat o infracțiune și au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 14000 lei. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de peste 1600 lei.

Flagrant – tentativă la infracțiunea de înșelăciune

 

În timpul acţiunii, polițiștii au identificat în flagrant un bărbat, de 42 ani din municipiul Bîrlad, care, sub pretextul că vrea să ofere bani ”de pomană”, încerca să  înșele un bărbat, de 78 ani, din comuna Vidra, care urma să îi schimbe o sumă de bani în bancnote cu cupiura mai mică. Asupra celui în cauză polițiștii Biroului de Investigații Criminale au găsit suma de 1.550 lei, bani ce au fost ridicați în vederea continuării cercetărilor. Pe numele bărbatului de 42 de ani a fost întocmit dosar penal fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de înșelăciune.

Metoda „șmen” implică schimbarea unor sume mari de bani de către suspecți la diverse instituții, magazine sau persoane alese după o atentă urmărire.

În momentul în care banii sunt predați, escrocul sustrage o parte din sumă și îi ascunde, continuând să își țină de vorbă victima pentru ca aceasta să nu descopere că suma de bani a fost modificată. Ulterior, banii sunt schimbați de victimă, iar escrocul pleacă cu o sumă mult mai mare decât cea prezentată inițial.

Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare, în târguri, piețe agroalimentare și centre comerciale de pe raza județului Vrancea, pentru creşterea gradului de siguranţă şi protecţie al cetățenilor.

Text și foto: Biroul de presă al IPJ Vrancea

13 august 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?