Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

ULTIMA ORĂ! Cutremur de 3,7 grade


Un cutremur cu magnitudinea 3,7 pe scara Richter s-a produs luni după-amiază în județul Buzău, zona seismică Vrancea, la ora locală 13:56, conform datelor publicate pe site-ul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Cutremurul de 3,7 s-a produs la o adâncime de 116 kilometri și a avut o intensitate în zona epicentrală de un grad (I) pe scara Mercalli.
Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: Nehoiu (10 km), Mizil (44 km), Întorsura Buzăului (45 km), Vălenii de Munte (46 km) și Covasna (47 km).
Un seism cu aceeași magnitudine s-a mai produs în noaptea 19 spre 20 iunie 2018, tot în județul Buzău, la ora locală 2:05, la o adâncime de 123 de kilometri.
Cele mai puternice seisme din 2018 au avut o magnitudine de 4,6 pe Richter, primul în data de 14 martie și cel de-al doilea în 25 aprilie, ambele fiind înregistrate în zona seismică Vrancea.
În 2017, cel mai mare cutremur de pe teritoriul țării a fost înregistrat pe 8 februarie, în județul Buzău, la ora 17:08, și a avut o magnitudine de 5 pe Richter, seismul fiind resimțit și la București.
În România, cele mai puternice cutremure produse în ultimii 28 de ani au fost înregistrate pe 30 și 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind de 6,9, respectiv 6,4 pe scara Richter. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?