Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA) a Comisiei Europene a lansat cererea de propuneri de proiecte 2018 a programului european „Mecanismul pentru Interconectarea Europei” (MIE) 2014 -2020, componența Energie. Vor fi finanțate Proiectele de Interes Comun din sectorul energetic, mai precis din domeniul electricității, al rețelelor inteligente, al rețelelor de gaze naturale și al dioxidului de carbon transfrontalier. Titlul cererii este „Cerere de propuneri privind Proiectele de Interes Comun (PIC) în domeniul infrastructurii energetice transeuropene”. Bugetul total al cereriieste de 500.000.000 Euro. Data limită pentru depunerea aplicațiilor este 11 octombrie 2018.
O zi de informare virtuală, pentru cei interesați să depună aplicații sau să cunoască mai bine acest tip de cofinanțare, a fost organizată înaintea lansării cererii, prezentările fiind încă disponibile online. Această cerere de propuneri face parte dintr-un set de apeluri/ cereri coordonate, care acoperă sectoarele „MIE Transport”, „MIE Telecom” și „MIE Energie”. Cererile coordonate urmăresc să exploateze sinergiile dintre aceste trei sectoare, legate de aspectul digitalizării, cu scopul de a încuraja dezvoltarea și punerea în aplicare a unei infrastructuri și soluții digitale coerente în cadrul diferitelor rețele din cadrul celor trei sectoare ale MIE.
Cererile sunt publicate pe site-ul INEA, pe care solicitanții sunt încurajați să îl consulte. Solicitanții sunt încurajați, de asemenea, să exploateze posibilitățile oferite de apelul „MIE Telecom Cyber Security” în ceea ce privește aspectele legate de digitalizare, relevante pentru energie. În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul TEN-E, Proiectele de Interes Comun care se încadrează în categoriile prevăzute în anexa II.1, 2 și 4 din Regulamentul TEN-E sunt eligibile pentru asistență financiară acordată de UE sub formă de subvenții pentru studii (și instrumente financiare). Există și posibilitatea acordării unei asistená¹e financiare pentru lucrări, condiá¹iile fiind detaliate în textul oficial al cererii.
Pentru prezenta cerere, Proiectele de Interes Comun (PIC) în sectorul energetic vor viza următoarele obiective: eliminarea izolării energetice; creșterea competitivității prin promovarea integrării pe piața internă a energiei și a interoperabilității rețelelor de electricitate și gaze transfrontaliere; îmbunătățirea securității aprovizionării Uniunii; integrarea energiei din surse regenerabile și dezvoltarea de rețele inteligente de energie; eliminarea blocajelor energetice; finalizarea pieței interne a energiei.