Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Timiș: ”Arderea” vaselor varicoase, o premieră medicală naţională, aplicată la Spitalul Judeţean Timișoara


Chirurgii de la Spitalul Județean Timișoara au pus la punct, în premieră națională, o nouă procedură medicală de înlăturare a venelor varicoase, care constă în „arderea” întregului vas bolnav cu o substanță polimerizatoare, intervenția minim invazivă putându-se aplica în circa 30 de minute, fără o pregătire preoperatorie. Noua metodă, numită Vena Seal, este preferată celor vechi întrucât durata recuperării este foarte redusă. Procedura durează circa 30 de minute, dar pacientul pleacă pe propriile picioare după câteva ore, pentru că nu este nevoie de anestezie loco-regională, rahianestezie sau peridurală și sunt excluse riscurile post-anestezie.
Metoda, minim-invazivă, nu are contraindicații sau limite de vârstă, dar se recomandă în fazele incipiente ale bolii varicoase. Anestezia este punctiformă. Prima intervenție a fost efectuată de o echipă condusă de șeful Secției de Chirurgie Generală I, dr. Sorin Olaru, pe o pacientă de 40 de ani, care după jumătate de oră a putut pleca acasă, vindecată de varice. Pentru că intervenția se poate efectua în pauza de masă, este supranumită „Lunch time surgey”.
Directorul medical al Spitalului Județean Timișoara, conf. dr. Daniela Radu, a explicat detalii despre noua metodă de cateterizare prin care se vindecă piciorul varicos. „La fel ca și în cateterizările pe cord, și în cazul nostru se introduce un cateter fin în vasul bolnav, unde se eliberează o substanță activă, un polimer, care desființează vena bolnavă. Cateterul se retrage progresiv, rămâne substanța care desființează vena bolnavă. O venă afectată varicos este compromisă în totalitate și trebuie înlăturată total, de exemplu din zona genunchiului până în în cea inghinală sau până la gleznă”, a declarat dr. Daniela Radu.
În corpul uman, 95% din sânge se întoarce la inimă prin sistemul venos profund și doar 5% din sânge se întoarce prin sistemul venos superficial. În mod normal, aceste vene superficiale nu sunt sinuoase, ci au traiectul drept. Când ele se umflă și devin sinuoase, pronunțate, dilatate, înseamnă că sunt bolnave, sângele stagnează, se trombozează și se poate infecta, constituind o posibilă complicație la un moment dat. „Acele vene bolnave noi trebuie să le îndepărtăm pentru că se pot complica, de la tromboză extensivă pot ajunge la ulcer varicos care se vindecă foarte greu. Există metode clasice, de smulgere a venei bolnave, safelectomia, dar în timp s-au dezvoltat metode noi minim invazive, endovenoase, cum sunt laserul sau radiofrecvența, pentru tratamentul acestor vene bolnave. Există un principiu chirurgical, anume că orice țesut anormal, degenerat, trebuie îndepărtat”, a explicat specialistul.
Metoda este folosită de câțiva ani în Europa, dar la noi a pătruns mai târziu din cauza costurilor foarte ridicate ale substanței polimerizatoare folosite. Intervenția este gratuită pentru pacienți, deși prețul substanței active polimerizatoare este foarte ridicat. „Nu știm acum cât va costa, dar pentru că este atât de bună pentru pacienții noștri, în afară de decontarea Casei de Sănătate, diferența o va suporta spitalul. Cu cât avem mai multe cazuri, prețul pe substanță va fi mai mic. Vom intra pe licitația internațională. Casa de Sănătate ne decontează doar procedeul”, a adăugat dr. Daniela Radu.
Spitalul Județean Timișoara are anual circa 1.000 de pacienți cu boală varicoasă. „Nu vor fi toți pacienții tratați prin această metodă, depinde de starea venei, pentru fiecare caz se aplică o anumită metodă, Dacă vena este trombozată total, nu mai pot să o cateterizez și să o desființez, ci trebuie să o smulg. Dacă peretele este complet compromis, nu se mai poate aplica metoda aceasta. De aceea, pacientul trebuie să vină în fazele incipiente ale bolii, când nu este compromisă vena, pentru a putea fi eligibil și să poată beneficia de metodă”, a precizat medicul.
În momentul de față, spitalul nu are un stoc de polimer medical, dar după ce se va cunoaște prețul, se va crea un stoc de rezervă. Pacientul va veni în ambulator, unde va fi consultat și programat pentru intervenția medicală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?