Să ne bucurăm că micile cutremure din aceste zile mai mult ne sperie, dar dacă citim despre cel de acum 4 decenii și, mai ales, despre cel înregistrat la 10 noiembrie 1940, aflăm povestea unor adevărate tragedii umane. Mai ales pentru locuitorii din Panciu, târgul de pe malul stâng al râului Șușița, seismul din toamna anului 1940 a reprezentat cea mai cumplită catastrofă care a lovit această localitate. Despre cutremur și urmările lui aflăm de la un vechi primar din Panciu, Adolf Căpățână, care a realizat, la scurt timp de la eveniment, un istoric al orașului, în cuprinsul căruia a fost prezentat și momentul 10 noiembrie 1940:
„( … ) în dimineața zilei de 10 Noembrie 1940, la ora 3,40 minute, câteva zguduiri puternice orizontale și una verticală, ce ne-au dat părerea că am căzut cu case cu tot într ‘o groapă de 10-12 m. adâncime, zguduiri ce s ‘au terminat toate în mai puțin de un minut (45 secunde) au prăbușit tot orașul la pământ. Câteva minute în urmă, care cum am putut, am ieșit în stradă. Întuneric beznă, nici strigăte, nici jale. O groază mută în plină beznă, mai lugrubă decât țipetele și jălirea, paralizase pe toți. Felinare stinghere și lămpi electrice de buzunar apăr printre ruine, se învârtesc nesigure în dreaptă și în stânga. Luminile se înmulțesc și se agită. Gemete și strigăte de ajutor pornesc din toate părtile, urmate de strigăte și plânsete ca răspuns. Începe goana după rude, prieteni. Nu se aud decât întrebări scurte și speriate. Zvonurile trec din gură în gură. Spitalul și el este prăbușit, la fel cu celelalte clădiri. În tot orașul nu se poate face un ceai, o cafea, o fiertură, căci și cele cinci case ce au mai rămas în picioare nu au virtutea să mențină măcar o sobă, o plită, o hoarnă neprăbușită la pământ. Odată cu zorile zilei, ne dăm seamă de măsura dezastrului. Pereți și etaje prăbușite, trotuarele și străzile barate de mormane imense de dărămături.. Sunt morți destui, dar nici un dăngănit de clopot de nicăeri nu ne aduce aminte de Dumnezeu. Sosesc dela Focșani camioane cu armată germană să desfunde circulația măcar pe strada principală. Consternați și ei, declară că nici artileria germană dacă ar fi bătut zi
la zi un an întreg, nu ar fi putut nimici atât, cât a nimicit Dumnezeu în 45 de secunde. Spre seară, cercetările se încheie cu 42 de morți și 76 de răniti, trimiși la Mărășești și Focșani, pe unde au mai murit din ei. Orașul este mult mai încercat și decât focul de la 1869 și decât prin războiul dela 1916-1918, iar . . marele cutremur de la 1894 a fost o jucărie pe lângă acesta, și noi păncenii, mai băjenari că la 1917 când rătăceam prin Moldova….”
După cum se poate observa , în urma acestui tablou apocaliptic au scăpat, cu avariile aferente, doar câteva clădiri din Panciu printre care și Casa Milea (FOTO), aflată azi pe str Cuza Vodă, la nr 15, colț cu stradă Libertății. Această clădire, monument istoric, nu se găsește azi într -o situație rea, dispune de un gard somptuos (…). Despre mica ei istorie se poate afla că a fost construită după Primul Război Mondial de un anume Neculai Milea, un proprietar viticol de seamă și un mic industriaș local, iar la moartea acestuia a trecut în stăpânirea celui mai mare fiu, Ștefan Milea. După instalarea regimului comunist, tovarășii au încercat mult timp să nationalizeze bunul respectiv și au reușit abia pe la 1959, transformând imobilul în sediu al Casei Pionierilor din localitate. După anul 2000, cu bunăvoința comisiei locale, a fost retrocedat moștenitorilor, vândut ulterior și în prezent necesită și așteaptă câteva retușuri estetice pentru obținerea vechii străluciri. Pe lângă toate acestea, Casa Milea ar trebui studiată cu interes și de către colegii dlui Mărmureanu deoarece a rezistat celui mai mare seism ce a lovit România în ultimii 200 de ani, cutremur care, să nu uităm, a șters de pe față pământului întreaga localitate Panciu.
Florin DÎRDALÄ‚
Arhivele Naționale Vrancea
