Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Will Smith va interpreta imnul oficial al Cupei Mondiale din Rusia (surse)


Actorul Will Smith va interpreta imnul oficial al Cupei Mondiale de Fotbal 2018, informează Press Association, citând surse americane. Vedeta, în vârstă de 49 de ani, va lansa vineri o nouă piesă pentru această faimoasă competiție sportivă, pe care ar fi înregistrat-o alături de cântărețul american Nicky Jam și de artista kosovară Era Istrefi, au anunțat Billboard și Vibe.
Starul din „Men In Black”, în vârstă de 49 de ani, a postat recent pe Instagram o poză în care apare alături de Nicky Jam și de o minge oficială a Cupei Mondiale, însoțită de mesajul: ”Aveți o singură viață. Trăiți-o! #Cupa Mondială”. Imnul oficial al Cupei Mondiale este cântat fie la începutul, fie la sfârșitul competiției, notează PA, amintind că ediția din acest an va începe într-o lună în Rusia.
Pe măsură ce cariera sa actoricească a cunoscut succesul în anii ’90, Smith s-a bucurat de apreciere și în calitate de cântăreț, înregistrând mai multe hituri precum „Boom! Shake The Room”. În ultimii ani însă, cariera sa muzicală a trecut pe planul al doilea, vedeta preferând să se concentreze pe rolurile din filme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?