Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Belgia – Un cunoscut clovn a mărturisit că și-a ucis fosta iubită


Autoritățile belgiene au pus miercuri sub acuzare un bărbat – identificat de către mass-media drept un clovn profesionist – sub suspiciunea că și-a ucis fosta parteneră, a informat agenția de știri Belga, citată de DPA. Clovnul și-a mărturisit fapta, a indicat procuratura pentru DPA, fără a oferi detalii suplimentare despre motivul crimei. „Așteptăm ca familia să fie informată”, a indicat o purtătoare de cuvânt a instituției.
Corpul femeii a fost descoperit, luni, în garajul unei case din satul Ettelgem, în apropiere de Ostend, la 110 km nord-vest de Bruxelles, a precizat agenția Belga, adăugând că femeia fusese ucisă în noaptea de dinainte. Cei trei copii ai acesteia au fost găsiți legați, dar nevătămați. Autopsia a indicat că femeia a murit în urma unor răni multiple provocate de un cutiț, după ce fusese bătută violent, a adăugat Belga.
Bărbatul, cunoscut sub numele de „Clovnul Tobi”, a fost unul dintre concurenții emisiunii „Belgia are talent”, iar în 2011 a fost votat drept cel mai bun clovn din Benelux, potrivit site-ului său. Înainte de arestare, suspectul s-a baricadat pe acoperișul unui bloc din orașul Bredene, situat în apropiere, a precizat sursa citată.
Un al doilea bărbat a fost arestat în legătură cu această crimă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?