Ediția: Joi 19 Iunie 2025 Nr. 6902

Avocatul Poporului va realiza un raport privind prevenirea și combaterea violenţei domestice


Avocatul Poporului va realiza un raport special privind prevenirea și combaterea violenței domestice, pe care îl va prezenta public în toamna acestui an, ce va conține și o serie de propuneri de modificări legislative, a anunțat conducerea instituției, într-o întâlnire cu organizațiile neguvernamentale din domeniu.
Potrivit unui transmis luni, viitorul raport va fi elaborat împreună cu Asociația Necuvinte. „Dl Molnar Zsolt, adjunct al Avocatului Poporului, (…) a subliniat că raportul va conține, între altele, și propuneri de modificare a legislației privind problematica violenței domestice. El și-a exprimat, totodată, speranța că documentul va contribui la eliminarea lacunelor din domeniu și va aduce schimbări pozitive în problematica prevenirii și combaterii violenței domestice”, se arată în comunicatul citat.
Reprezentanții organizațiilor neguvernamentale au prezentat, în cadrul în tâlnirii, problemele cu care se confruntă, printre acestea numărându-se colectarea de date privind violența domestică, solicitate instituțiilor și autorităților publice în baza Legii 544/2001, date pe care le consideră „incomplete și cu un grad mare de generalitate”. De asemenea, reprezentanta Asociației Necuvinte, Ana-Maria Apopei, și-a exprimat nemulțumirea în privința faptului că datele statistice obținute de la instituții diferite, dar care privesc aceeași problematică, sunt „discordante”. „A fost abordată și problema legislației în domeniul violenței domestice, care va trebui îmbunătățită, cei prezenți atrăgând atenția că există mai multe proiecte de modificare și completare a mai multor acte normative, care se află de prea mult timp în procedură parlamentară”, se mai arată în comunicat.
În cadrul întâlnirii, la care au mai participat, printre alții, Andreea Bragă de la Centrul Filia și Mihail Popescu din partea GRADO, două asociații membre ale Rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a exprimat deschiderea instituției pe care o conduce către colaborarea cu organizațiile neguvernamentale și a insistat asupra extinderii nivelului tematic al colaborării, precizează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?