Elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești au mers la Tabăra Gălăciuc, sâmbătă, unde au petrecut o zi în mijlocul naturii. Deplasarea a avut loc în cadrul proiectului „Împreună prindem curaj”, derulat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea, alături de mai multe unități de învățământ din județ.
„Elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești au petrecut sâmbătă, 14 iunie, o zi de neuitat în inima naturii, la Tabăra Gălăciuc. Aceștia au participat cu entuziasm la activitățile din cadrul proiectului «Împreună prindem curaj», organizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea, alături de mai multe unități de învățământ din județ. Scopul proiectului a fost prevenirea violenței și a comportamentelor de risc în școli și promovarea unui stil de viață sănătos. Într-un mediu sigur și prietenos, copiii s-au întrecut în jocuri sportive, au participat la ateliere de comunicare și activități de echipă care le-au dezvoltat încrederea, empatia și spiritul de colaborare. Felicitări tuturor celor implicați în această acțiune, care a contribuit la dezvoltarea personală și socială a copiilor cu cerințe speciale ocrotiți într-unul dintre cele trei centre școlare de educație incluzivă ale Consiliului Județean Vrancea! Copiii noștri au prins curaj… împreună, prin educație, sport și joacă!“, se arată într-o informare a Consiliului Județean Vrancea.
Comunicat de presă, IPJ Vrancea:
VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ – START LA ACTIVITĂȚILE DIN TABĂRA GĂLĂCIUC
Cu o săptămână înainte de vacanța mare, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea – Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea, au dat startul activităților din Tabăra Gălăciuc.
Împreună cu 67 de elevi și cadre didactice, polițiștii au discutat despre siguranță, prevenirea consumului de droguri și responsabilitățile copiilor, în cadrul campaniilor „O singură dată poate deveni mereu” și „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”.
Au participat elevi de la mai multe unități de învățământ din județ, alături de reprezentanți ai Asociației „Change your lifestyle for you”. Activitatea s-a desfășurat într-un cadru nonformal, cu jocuri de echipă, discuții interactive și un meci de fotbal amical.














