Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Propunerea privind extinderea învăţământului general obligatoriu, adoptată de Senat


Senatorii au adoptat luni propunerea legislativă privind extinderea învățământului general obligatoriu de la 11 la 15 clase, cuprinzând ultimii doi ani ai învățământului preșcolar, învățământul primar, învățământul gimnazial și învățământul liceal până în anul 2020. Proiectul a fost adoptat cu 76 de voturi „pentru”, o abținere și 27 de voturi „împotrivă”.
Proiectul, inițiat de parlamentari UDMR și PSD și adoptat Camera Deputaților, are ca obiect de reglementare modificarea art. 16 din Legea Educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, „în sensul de a se stabili o nouă durată și o nouă componență a învățământului general obligatoriu, după cum urmează: învățământul general obligatoriu este de 15 clase și cuprinde ultimii doi ani ai învățământului preșcolar, învățământul primar, învățământul gimnazial și primii doi ani ai învățământului secundar superior. Învățământul preșcolar și învățământul liceal devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020”.
Un amendament admis prevede că învățământul general obligatoriu cuprinde doi ani ai învățământului preșcolar, învățământul primar, învățământul gimnazial și primii doi ani ai învățământului secundar superior. Învățământul liceal și grupa mare din învățământul preșcolar devin obligatorii până cel mai târziu în 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030. De asemenea, frecventarea învățământului obligatoriu poate înceta la forma cu frecvență la 18 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?