Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Militarul care s-a împușcat în cap va fi înmormântat joi; el nu va avea parte de ceremonie militară


    Militarul care s-a împușcat sâmbătă în cap, în timpul serviciului de pază, va fi înmormântat joi, în jurul prânzului, în localitatea Poiana, din comuna Vrâncioaia, acolo unde locuiește mama sa adoptivă. Soldatul Maricel Oanele, de doar 22 de ani,  a fost abandonat de părinții naturali, fiind adoptat de o familie iubitoare din comuna Vrâncioaia, în sânul căreia și-a petrecut copilăria, în plasament. Potrivit unor surse apropiate tânărului, acesta era o persoană muncitoare, care se dedica întru totul carierei militare. El chiar s-ar fi pregătit pentru a urma școala militară și pentru a avansa în grad. 
În comuna Vrâncioaia, tânărul era cunoscut ca fiind cuminte, sufletist, onest. Localnicii mărturisesc că niciodată el nu ar fi creat vreun fel de probleme comunității sau familiei sale adoptive, care-l iubea și l-a sprijinit întotdeauna. Potrivit surselor locale, pentru tânărul soldat armata ar fi fost un vis și, chiar dacă recunoștea cu modestie că se află abia la început, își dădea toată silința să exceleze.
„Acum 5 ani Maricel voia sa ia examenul de Bacalaureat cu notă foarte mare. Și a venit să lucreze cu mine la Biserica Sf. Pantelimon. Avea o minte strălucită dar mintea nu reușea să îi acopere golul din suflet, nevoia de dragoste și frica de abandon; se agăța cu disperare de oamenii care îl iubeau și nu le mai dădea drumul. Era un suflet asupra căruia lipsa mamei făcuse ravagii adânci. Degeaba a primit mai târziu dragoste devenise posesiv, obsedat, confunda iubirea maternă, iubirea familială cu iubirea dintre un băiat și o fată. Și, mă întreb, câți se vor mai împușca până ce psihologii militari vor învăța să evalueze cadrele. Era un copil care crescuse în orfelinat, care găsise iubire într -un plasament maternal care i-a devenit CASÄ‚.  Copilul acesta a fost un elev foarte bun, devenise un student foarte bun, dar care se confrunta cu sărăcia lucie și a renuntat la facultate după cateva luni pentru că nu avea bani să fie MÄ‚CAR UN STUDENT SÄ‚RAC. Și eu și decanul și secretarele și profesorii l-am implorat să nu plece de la școală DAR A PLECAT și s-a angajat în Armată ca să aibă siguranță financiară și să aibă bani de buzunar. STATUL Ä‚STA AL NOSTRU ȘTIE OARE CÄ‚ A AJUNS SÄ‚ CUMPERE SUFLETE? Știu oare psihologii militari câte lipsuri și câtă sărăcie au îndurat cei care în majoritate devin ori vor să devină soldați? DRAGOSTE, ABANDON, SÄ‚RÄ‚CIE – tare care au schingiuit un suflet de înger și au lăsat demonii să îl ia. Am ținut meditațiile cu voi în capela mortuară de la spital și când aceasta era ocupată stăteam în bucătărie. Și, v-am vorbit despre moarte și suflete, despre Lumină și Întuneric, despre îngeri și demoni, v-am învățat să nu vă fie frică de morți și de moarte, v-am învățat să prețuiți viața ca pe cel mai mare dar și, cu toate acestea, ai ales să pleci. Deși ai fost abandonat, tu însuți ai abandonat lupta, viața și pe toți cei care te-au iubit, ai lăsat o MAMÄ‚ care chiar dacă nu a fost biologică ți-a oferit dragostea ei, ai lăsat oameni care TE-AU IUBIT. O să mă rog pentru tine, Maricel! DRUM ÎN LUMINÄ‚”, este mesajul postat de Ramona Raduc, pe pagina de facebook a militarului mort.
Sâmbătă, înainte de a se împușca, el ar fi luat masa împreună cu colegii, ar fi glumit cu aceștia și nu ar fi dat nici o clipă impresia că are probleme sau că-l macină ceva.    Ultima testare psihologică pe care a dat-o a fost una amănunțită, după cum spun apropiații, iar tânărul soldat a trecut-o cu brio.
La înmormântare, el nu va avea parte de nicio ceremonie militară, însă colegii săi îi vor fi alături pe ultimul drum.

       Reamintim că soldatul Maricel Oanele, încadrat la Batalionul 81 LAROM din Focșani, s-a împușcat sâmbătă, în timpul serviciului de pază. Potrivit unor surse medicale, tânărul soldat s-ar fi împușcat în cap, cu arma din dotare. Maricel Oanele era angajat al MApN din decembrie 2016, era necăsătorit și nu participase la nici o misiune în teatrele de operații. Reprezentanții Brigăzii 8 LAROM Alexandru Ioan Cuza au transmis că militarul a fost declarat apt pentru serviciul militar la ultima testare psihologică.
    „Astăzi, 5 mai, în jurul orei 13.55, în timpul executării serviciului de pază la U.M. 01470 Focșani, soldatul Oanele Maricel, încadrat la Batalionul 81 LAROM din Focșani, s-a împușcat cu arma din dotare. Personalul unității a anunțat serviciul unic de urgență la 112 la ora 14.00, iar în jurul orei 14.10 a sosit un echipaj SMURD la locul evenimentului, care a constatat decesul militarului. Conform procedurilor, a fost informat Parchetul Militar Iași. Pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, la nivelul unității s-a constituit o comisie administrativă, condusă de șeful de stat major al Batalionului 81 LAROM. Militarul, în vârstă de 22 de ani, era necăsătorit, era angajat al M.Ap.N. din decembrie 2016 și nu a participat la misiuni în teatrele de operații. La ultima testare psihologică susținută în luna februarie 2018, militarul a fost declarat apt pentru serviciul militar. Conducerea Brigăzii 8 LAROM transmite sincere condoleanțe și este alături de familia greu încercată a militarului decedat.  Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Brigada 8 LAROM Alexandru Ioan Cuza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?