Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

ULTIMA ORĂ! FOTO! Bărbat găsit mort de salvatorii montani în apropierea unui traseu turistic


 În această dimineață Serviciul Public Județean Salvamont Vrancea a fost solicitat să participe la acțiunea de căutare a unui bărbat dispărut de 48 de ore, localnic din zona Păulești. Alături de salvatorii montani au participat  și efective ale Ministerului de interne: Poliție și Jandarmeria Montană. 
 După câteva ore de căutări a fost găsită victima, decedată, aflată într-un pârâu în apropierea traseului turistic ce leagă satul Păulești de Valea Neagră, marcat cu punct roșu. Salvatorii montani alături de celilalți participanți au asigurat transportul victimei până la drumul de acces.
Salvamont Vrancea 
UPDATE!!!
Potrivit unor surse, bărbatul decedat ar fi originar din comuna Vrîncioaia, el fiind cioban la o stână din localitatea Păulești. În urmă cu două zile, acesta ar fi plecat de la stână, iar în cursul acestei dimineți ceilalți ciobani i-au semnalat, la 112, dispariția. În urma căutărilor efectuate de salvamontiști, jandarmi și polițiști, bărbatul a fost găsit mort într-o zonă din apropierea localității Păulești. Potrivit acelorași surse, bărbatul ar fi avut probleme de sănătate, motiv pentru care moartea sa nu ar fi suspectă. 
UPDATE!!!
Ieri, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au fost sesizați cu privire la dispariția unui bărbat, de 57 de ani, din zona unui adăpost de animale, situat pe raza comunei Păulești. Politistii, jandarmii, membri ai Serviciului Public Județean „Salvamont” Vrancea, precum și reprezentanți ai SVSA Tulnici au desfășurat activități de căutare imediat după sesizare.
Din păcate, în cursul zilei de astăzi, în jurul orei 11.20, bărbatul a fost găsit decedat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru moarte suspectă.

Biroul de presă al IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?