Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Bani europeni pentru înființarea de afaceri în orașele din Vrancea


    Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea a prezentat, ieri, proiectul „Antreprenoriat, soluție durabilă pentru ocupare”, un program de pregătire a vrâncenilor care vor să dezvolte o afacere în orașele din județ. La nivelul Regiunii Sud Est, în fiecare județ, vor fi selectate câte 10 persoane care vor primi finanțare de 30 mii euro doar în baza planurilor de afaceri depuse și analizate. Tot în cadrul proiectului vor fi organizate două seminarii, la Focșani și Adjud, de promovare a antreprenoriatului din perspectiva dezvoltării durabile, egalității de șanse și nondiscriminării. Persoanele ale căruri planuri de afaceri au fost selectate vor participa la ateliere de lucru precum și la stagii de mentorat în firme selectate.
    Managerul de proiect, Victoria Aciobăniței, a arătat la ședința Comisiei de Dialog Social că proiectul finanțat din fonduri europene are ca obiectiv dezvoltarea mediului de afaceri prin îmbunătățirea competențelor și abilităților antreprenoriale dar și prin acordarea unui ajutor de câte 30 mii euro pentru înființarea de firme noi. La nivelul celor două județe, Vrancea și Buzău, vor fi selectate 20 de proiecte de afaceri, care vor primi o finanțare de câte 30 mii euro. Banii vor fi acordați în două tranșe. În prima etapă, beneficiarii vor primi 75% din bani, adică aproape 22 mii euro iar dacă îndeplinesc toate condițiile impuse prin proiect, adică cifra de afaceri din primul an să fie de minim 30% din valoarea finanțată, atunci vor primi și restul de bani. Conform proiectului, beneficiarii trebuie să angajeze două persoane la firmele nou înființate în termen de maxim 6 luni. Aceste locuri de muncă trebuie păstrate pentru o perioadă de minim 12 luni.
    Proiectul „Antreprenoriat, soluție durabilă pentru ocupare” este co-finanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. A fost inițiat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea, în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați și Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța. Proiectul are o valoare de 13,1 milioane lei, din care co-finanțarea UE este de 11,1 milioane lei. Obiectivul principal este dezvoltarea antreprenoriatului prin îmbunătățirea competențelor și abilităților antreprenoriale și sprijinirea înființării și dezvoltării de noi firme, ca oportunitate pentru dezvoltare regională și creșterea gradului de ocupare în Regiunea Sud-Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?