Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

Tulcea: Prohibiţia generală a pescuitul în România începe sâmbătă


Prohibiția generală a pescuitului în România va începe sâmbătă, astfel că pescarii împătimiți vor putea captura pești în următoarea perioadă doar în anumite condiții și în unitățile care au ca obiect de activitate acvacultura.
Potrivit unui comunicat de presă remis joi de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), prohibiția va dura 60 de zile în habitatele piscicole naturale din România și 45 de zile în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv în Golful Musura. „În zona care constituie frontieră de stat cu Ucraina, în fluviul Dunărea, prohibi?ia se instituie în perioada 22 aprilie – 5 iunie inclusiv, pe o durată de 45 de zile”, se precizează în sursa citată.
Comunicatul ARBDD amintește că pescuitul femelelor de raci este interzis până la data de 15 iunie inclusiv, perioadele în care scrumbia nu poate fi capturată pe Dunăre, zonele de refacere a resursei piscicole din Deltă, precum și uneltele a căror utilizare este interzisă în perimetrul Rezervației. Ordinul comun al ministrului Agriculturii și ministrului Mediului nr. 8/174 februarie 2018 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în 2018 permite pescuitul în perioada de prohibiție în unitățile care au obiect de activitate acvacultura și care nu sunt situate în Delta Dunării.
În amenajările piscicole din Rezervație, pescuitul este permis în perioada de prohibiție doar dacă administratorii dețin licență emisă de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, au avizul ARBDD și anunță Administrația Rezervației cu 48 de ore înainte de desfășurarea partidelor de pescuit. Perioada de prohibiție este stabilită anual de autorități în baza unor studii efectuate de specialiști în piscicultură și are drept rol protejarea speciilor de pești în perioada și zonele în care se înmulțesc, astfel încât să se asigure o exploatare durabilă a resursei naturale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?