Ediția: Vineri 1 noiembrie 2024 Nr. 6749
Ediția: Vineri 1 noiembrie 2024 Nr. 6749

Elevii din Vulturu au fost în excursie, au vizionat filme și au participat la competiții


În săptămâna 26-30 martie, elevii din Vulturu s-au bucurat de un orar și un program special în cadrul săptămânii „Școala Altfel”, în care catalogul a fost lăsat în cancelarie, iar notele nu au intrat în discuție. La nivelul unității școlare au avut loc tot felul de activități, menite să le aducă elevilor cunoștințe din diverse domenii, într-o manieră modernă și relaxantă. Aceștia au participat la câteva activități derulate în colaborare cu Poliția Locală, prilej cu care elevii au învățat reguli de circulație și de comportament civilizat pe drumurile publice și nu numai. Elevii de la clasa a VIII-a au participat la o conferință susținută de un psiholog, la Odobești, pe diverse teme de interes pentru tineri.
Tot în săptămâna cu programul „Școala Altfel” a avut loc și o excursie pe Valea Milcovului, în cadrul proiectului „Împreună descoperim talentul”, care s-a desfășurat la Mănăstirea Mera. Activitatea a avut loc în cadrului unui protocol încheiat între cele două unități de învățământ din Vulturu și comuna Mera. „Mulțumim mult părintelui Ticu pentru deosebita primire, dar și Åžcolii Mera, partenera noastră de proiect, în special doamnelor profesoare Luminița Ticu și Ionelia Enache. După evenimentul cultural-religios în care am recitat și desenat, ne-am descoperit și talentul geografic, într-o lecție practică, desfășurată pe traseul Valea Milcovului, Pădurea Scrutaru, Cetățile Ciclopului, Focul Viu de la Andreiașu”, transmit profesorii implicați în proiect. Trebuie spus că această activitate a fost posibilă cu sprijinul autorităților locale.
O parte dintre elevii școlii au vizitat Centrul de Educație Incluzivă de la Mihălceni. La nivelul școlii au avut loc tot felul de activități, care mai de care mai interesante și distractive, ce le-au captat atenția elevilor. Elevii au putut viziona tot felul de clipuri, au vizionat piese de teatru și filme, precum „Baltagul” sau „O scrisoare pierdută”. Au avut și activități practice cu produse finite specifice sărbătorilor pascale care se apropie, precum felicitări de Paște sau atelier de încondeiat ouă. Nici activitățile sportive, lecțiile de acordare a primului ajutor, concursurile de științe sau karaoke nu au lipsit din programul special, care a făcut trecerea la vacanța de Paște mai frumoasă.
În ultima zi a săptămânii au avut loc diverse activități de ecologizare în curtea școlii. În săptămâna „Școala Altfel” au avut loc tot felul de activități menite să le ofere copiilor posibilitatea de exprimare, să cunoască și să se cunoască, să exploreze și să acumuleze noi cunoștințe. De când se derulează acest program, „Școala Altfel” s-a dovedit a fi un real succes, mai ales că elevii pot învăța ceea ce își doresc, își pot completa cunoștințele cu experiențe practice, pot face schimburi de experiență cu colegi din alte școli și multe alte lucruri pe care nu le pot face în mod normal la școală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?