Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

VIDEO: Lipsea de la școală și fugea noaptea de acasă. O elevă de clasa a XII-a este ÎN COMĂ, după ce iubitul de 31 de ani a bătut-o cu bestialitate


    M. V., o tânără în vârstă de 18 ani, din comuna Vidra, se zbate între viață și moarte, după ce, în dimineața zilei de luni, a fost adusă în stare de inconștiență la Spitalul Vidra. Tânăra, care urmează să împlinească 19 ani luna aceasta, a fost adusă în comă la spitalul din comună, în jurul orei 8:00, de către iubitul său, un bărbat în vârstă de 31 de ani, tot el fiind și cel cel care, pe fondul unui acces de gelozie, a bătut-o cu bestialitate. Potrivit familiei fetei, agresorul ar fi aruncat trupul fetei peste gardul spitalului, paznicul unității sanitare fiind cel care ar fi dus-o pe aceasta, în brațe, la camera de gardă și tot el ar fi notat numărul mașinii în care a fost adusă. Fata ar fi avut asupra sa telefonul mobil și buletinul. Medicilor le-a fost însă greu să-și dea seama dacă fata, care avea chipul transfigurat în urma multiplelor lovituri primite, era aceeași persoană cu cea din buletin. Personalul medical a alertat imediat organele de poliție și au transferat-o pe tânără la Spitalul Județean de Urgență. În urma investigațiilor medicale și a analizei CT s-a descoperit ca aceasta a suferit leziuni cerebrale grave și a fost transferată de urgență la spitalul de Neurochirurgie – Galați.
    „Pacienta a fost adusă în cursul zilei de ieri (n.r. luni) de la Spitalul Vidra, la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean, în comă profundă și cu multiple traumatisme în condiții neprecizate. A fost internată în secția de Terapie Intensivă, unde a fost stabilizată și i s-au făcut toate investigațiile necesare, iar în urma acestora a rezultat faptul că se impune transferul la spitalul de Neurochirurgie-Galați, unde a și fost transferată tot în cursul zilei de ieri”, ne-a declarat Alina Cosma, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Focșani.
   Deși pacienta nu prezenta semne vizibile de viol, ea a fost investigată și din punct de vedere ginecologic, fiindu-i prelevate probe ce vor stabili ulterior dacă a fost supusă și unei agresiuni sexuale. Surse din cadrul spitalului ne-au precizat că tânăra prezenta pe corp și semne mai vechi de lovire, unele dintre ele fiind suferite în urmă cu aproximativ 6-7 zile. Brutalitatea cu care fata a fost bătută i-a îngrozit chiar și pe medici, care ne-au mărturisit că nu le-a mai fost dat să vadă așa ceva.
    În cursul zilei de luni a fost identificat un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Vidra, sat Burca, ca fiind cel care a transportat-o pe tânără în stare gravă la spital. Pe fondul unei crize de gelozie, bărbatul i-ar fi aplicat tinerei mai multe lovituri, până când aceasta și-a pierdut cunoștința. A pus-o, apoi, în mașina proprie și a transportat-o la spital. După ce a fost identificat de oamenii legii, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind apoi prezentat Parchetului cu propunerile legale.    
    „În dimineața zilei de 2.04.2018, în jurul orei 4.00, în timp ce se afla la domiciliul său din satul Burca, comuna Vidra, împreună cu prietena sa, pe fondul geloziei și a consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a lovit victima de mai multe ori cu pumnii și picioarele, provocându-i acesteia multiple leziuni traumatice, comă profundă Glasgow IV-V puncte. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor și a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi (ieri-n.r) inculpatul să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, ne-a declarat Marinela Arginteanu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
    Din verificări, dar și din declarațiile principalului suspect, a rezultat că fata, în vârstă de 18 ani, ar fi ajuns acasă la el cu puțin timp înainte de a fi snopită în bătaie. Seara, prietenul ei ar fi sunat-o și i-ar fi propus să se întâlnească. Fata l-ar fi refuzat, spunându-i acestuia că nu poate pentru că nu o lasă părinții ei. Bărbatul s-ar fi plimbat prin comună aproape toată noaptea, iar în jurul orei 3.00, pe când se afla în apropierea locuinței fetei, ar fi văzut-o pe aceasta îndreptându-se către casă. El ar fi abordat-o și i-ar fi propus să meargă cu el pentru a sta de vorbă, lucru care s-a și întâmplat, cei doi ajungând la locuința bărbatului.
    Aici, orbit de gelozie, el a luat-o pe prietena sa la bătaie, lovind-o cu pumnii și picioarele și posibil și cu alte obiecte. După ce a bătut-o bine, a lăsat-o pe fată să zacă câteva ore, până în dimineața zilei de 2 aprilie a.c., atunci când tânăra a fost văzută de mama lui. Femeia s-a panicat, întrucât fata abia mai respira și și-a îndemnat fiul să o ducă la spital. Astfel, el a urcat-o pe prietena sa în mașină și a dus-o la spitalul din Vidra, acest lucru întâmplându-se în jurul orei 8.00. Deși inițial ar fi vrut să fugă, conștientizând gravitatea faptei, tânărul a mers la poliția din Vidra și le-a povestit oamenilor legii ce a făcut.
    Ieri, principalul suspect a fost prezentat magistraților de la Tribunalul Vrancea cu propunere de arestare preventivă și a primit mandat de arestare pentru 30 de zile.
„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, pentru arestarea preventivă a inculpatului A. I. si în consecință: În temeiul art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului A. I., cercetat pentru infracțiunea de tentativă la omor prev.de art. 32 C.penal raportat la art.188 C.penal, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 03 aprilie 2018 până pe 02 mai 2018 inclusiv. În temeiul art. 230 C.pr.pen. dispune emiterea mandatului de arestare preventiva pe numele inculpatului. În baza art. 228 C.pr.penală dispune încunoștiințarea unui membru al familiei despre măsura dispusă. Ia act că asistența juridică a inculpatului a fost asigurată de serviciile unui apărător ales. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la pronunțare”, se arată în decizia instanței.
    Părinții fetei susțin că nu știau ca fiica lor să aibă vreun iubit. Tatăl său ne-a povestit că aceasta dormea singură, în camera sa și nimeni nu știa dacă obișnuiește să plece noaptea de acasă, pentru că nu lipsea niciodată iar în fiecare dimineață se trezea și pleca la școală. „Mergea la școală, elevă în clasa a XII-a. Pleca dimineața, venea cu microbuzul școlii. Am înțeles că de o săptămână de zile nu s-a mai dus la școală. Noi știam că se duce, dar ea lipsea. Le-a pus în vedere colegilor să nu spună nimic despre ea. Ea pleca de dimineață la școală, dar nu ajungea la școală, timp de o săptămână. Când se făcea timpul de terminare a orelor, venea acasă ca și cum ar fi venit de la școală. Nu am bănuit nimic. După aia am auzit că ea nici nu a dormit acasă de o săptămână de zile. Nu doar că nu se ducea la școală, dar nu dormea nici acasă. Venea acasă și stătea până adormeam, apoi cred că pleca. Pleca seara și venea dimineața, cică o aducea la ora 5:00. Nu am știut nimic, nici că are prieten, nimic. Era așa preocupată de telefon, de facebook, încât era tot timpul cu ochii pe telefon. Luni dimineață când ne-am trezit și am vrut să o chemăm la masă, am observat că nu este acasă. Ea trebuia să se ducă la Focșani, că era în vacanță, să-și ia ceva de îmbrăcat în dimineața aia. Am pus mâna imediat pe telefon și am sunat-o. Am sunat de multe ori, dar nu răspundea nimeni. La un moment dat a răspuns cineva și auzeam în telefon ca și cum ar merge o mașină și pe margine sunt plopi. Am strigat-o la telefon, dar nu a vorbit nimeni. Am închis și am sunat din nou, mi-a răspuns o asistentă și mi-a spus că Monica e la spital. Mi-a spus că e bătută și că e în stare gravă”, ne-a spus tatăl fetei.
    Apropiați de-ai fetei ne-au spus că tânăra s-ar fi schimbat mult în cele două săptămâni, de când iubitul agresor s-ar fi întors din Franța. Potrivit acestora, în Franța  el ar fi muncit chiar alături de fratele fetei. Nu se știe însă cum, întors acasă, bărbatul ar fi ajuns să aibă o relație cu sora bărbatului care i-ar fi oferit de muncă în străinătate  și, în cele din urmă, să ajungă să o bată cu bestialitate. Conform unor surse locale, fata s-ar fi temut de iubitul care-i monitoriza fiecare mișcare, o urmărea îndeaproape și o bătea sistematic. Din cauza acceselor de gelozie ale bărbatului, fetei i-ar fi fost frică să mai iasă cu colegele de clasă, sau să mai vorbească cu alte persoane. Sursele locale nu exclud faptul ca bărbatul să fi încercat să o oblige pe tânără să întrețină raporturi sexuale cu mai mulți bărbați, în schimbul unor sume de bani.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?