Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Un tablou semnat de Picasso, evaluat la 50 de milioane de dolari, expus la Hong Kong înainte de a fi scos la licitaţie


Lucrarea lui Picasso ”Femme au beret et a la robe quadrillee” (Marie-Thérese Walter), o reprezentare impresionantă a muzei artistului, evaluată la circa 50 de milioane de dolari, a fost expusă marți într-o galerie din Hong Kong, informează Xinhua. Tabloul urmează să fie vedeta Licitației de artă modernă și impresionistă organizată de casa Sotheby’s la 28 februarie, la Londra. James Mackie, director al Departamentului de artă impresionistă și modernă din Londra a declarat că lucrarea, terminată în decembrie 1937 și realizată la doar câteva luni după ”Guernica” și ”Femeie plângând”, este scoasă în premieră pe piață.
În această pictură este reprezentată o femeie care poartă o beretă și o rochie cadrilată. Marginile ascuțite în stil cubist, tehnica impasto și contururile negre oferă un impact vizual imediat, execuția emfatică și paleta îndrăzneață având o încărcătură emoțională. Tablou cu o intensitate psihologică amplificată, această lucrare aduce pe culmi un an plin de turbulențe și extrem de încărcat din viața lui Picasso.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?