„Cupa Severinului”, tradiționala competiție internațională ce deschide sezonul de judo anual, a avut la start și sportivi ai CSM 2007-LPS Focșani și CSS Focșani, pregătiți de profesorii Stănică Grosu, Dumitru Sandu Zisu, Iulian Surlă și Marinel Palade. Judoka focșăneni s-au aflat, ca de obicei, printre protagoniști! Cele mai bune rezultate le-au obținut, în ordinea categoriilor de greutate și de vârstă, Bogdan Drâmbă, la 55 kg, U 23 și Laris Borș, la 60 kg. U 23. Dacă Laris Borș este într-o continuitate firească, după cele șase titluri de campion al României câștigate în 2017, o foarte plăcută surpriză este revenirea în prim planul categoriei 55 kg. a talentatului Bogdan Drâmbă, care a ratat o bună parte a anului trecut din caza unei accidentări. Cei doi judoka sunt componenți ai CSM 2007-LPS Focșani. Câștigător în Cupa Severinului a fost colegul lor de club Lorenzo Ispas, la 55 kg. U 18, ca și Dennis Stoica de la CSS Focșani, la 73 kg. U 15.
Celelalte rezultate: de la CSM 2007-LPS Focșani – Iulian Maholea, locul II la 38 kg. U 15; Alexandru Sîrbu, locul II la 46 kg. U 18; Alexandru Matei, locul II la 50 kg. U 18; Elena Dinu, locul II la 57 kg. U 18. Pe locul al treilea s-au clasat Elena Iftemie, la 44 kg. U 15, Emil Neagu, la 50 kg. U 18 și Ana-Maria Petrescu, la 48 kg. U 18.
CSS Focșani i-a avut medaliați cu argint pe Mircea Tomescu, la U 18 55 gh. și cu bronz pe Vlad David, la 42 kg. U 13 și Flavius Lipoczi, la 90 kg. U 18.
CSS Focșani