Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Bărbat arestat pentru că a tulburat ordinea şi liniştea publică, pus sub control judiciar


Bărbatul de 40 de ani, din comuna Fitionești, arestat de magistrații de la Judecătoria Panciu pentru niște fapte comise în vara anului trecut, a scăpat de arestul preventiv. Arestat pentru vătămare corporală din culpă și tulburarea ordinii și liniștii publice, bărbatul a făcut contestație și a avut câștig de cauză la Tribunalul Vrancea. Magistrații de aici l-au pus sub control judiciar pentru o perioadă de 55 de zile.
„Admite contestația formulată de inculpatul C(…) Valeriu, împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți din 23.01.2018, pronunțată în dosarul (…) Judecătoriei Panciu. Desființează în parte încheierea de ședință din data de 23.01.2018, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți în dosarul (…) Judecătoriei Panciu și, în rejudecare: Înlătură din încheierea contestată dispozițiile privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul C (…)Valeriu. Respinge ca nefondată propunerea de arestare preventivă a inculpatului C(…) Valeriu. (…) înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatului C(…) Valeriu cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 55 de zile, cu începere de la data de 25.01.2018, până la data de 20.03.2018, inclusiv (…)” se arată în hotărârea instanței.
Pe durata controlului judiciar, inculpatul trebuie să se prezinte la organele de urmărire penală ori la judecătorul de drepturi și libertăți, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată, după caz, ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organele de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a organelor de urmărire penală; să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia și nici de martorii din cauză și să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect, pe nicio cale. Decizia luată ieri de magistrații de la Tribunalul Vrancea este definitivă.
Bărbatul a ajuns în arestul poliției după ce la data de 1 august 2017, în jurul orei 22.00, în timp ce se afla pe raza comunei, ar fi agresat un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din localitate și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?