Mai mulți focșăneni au întâmpinat, ieri, în gara Focșani, Trenul Unirii, care a circulat pe ruta București-Iași. Trenul a fost pus în circulație pentru a marca împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. Ceferiști, pasageri, membri ai Clubului Pasionaților Feroviari și ai comunității de cicloturiști au dus mesajul unității românilor din București la Iași cu acest tren denumit simbolic Trenul Unirii. Trenul Unirii a avut ca pasageri speciali un grup de 20 de bicicliști, care au dus la Iași mesajul unirii. Trenul a intrat în Gara Focșani în jurul orei 9.00 și a staționat câteva minute. Cei prezenți în gară le-au oferit călătorilor cocarde și stegulețe tricolore, marcând astfel trecerea acestei garnituri speciale prin Gara Focșani. Printre cei care au vrut să salute prezența Trenului Unirii a fost și „țăranul sărac” de la Cîmpineanca. Acesta a ținut în brațe un miel.